Limba și Literatura Română -> Genul Epic (Eseuri) -> Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război -> Caracterizarea personajului Gheorghidiu

Caracterizarea personajului Gheorghidiu

Gheorghidiu este personajul principal al romanului, îndeplinind tot odată rolulde narator. El consemnează la persoana I, în mod subiectiv, experienţă proprie în raport cu două coordonate esenţiale ale destinului său, iubirea şi războiul. Acesta întruchipează tipul intelectualului lucid, aflat în căutarea absolutului care se autoanalizează în raport cu realitatea obiectivă, a războiului şi cu cea interioară a propriilor amintiri despre povestea de dragoste trăită alături de Ela.

Portretul acestuia prinde contur pe parcurs, prin acumulare de date esenţiale asupra devenirii sale. Absolvent al facultăţii de filozofie, Ştefan se simte familiar în lumea cărţilor, ale căror idealuri le transpune în viaţa de zi cu zi. Relaţia cu Ela se fundamentează iniţial pe orgoliu, însuşi mărturisind ulterior: “Începusem să fiu totuşi măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase student şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri". Individul superior nu poate percepe iubirea decât în varianta sa ideală, că pe o cale de cunoaştere a absolutului, prin unirea spirituală a doua suflete pereche “Căutam o identificare şi o verificare a eului meu [...]. Nu m-aş fi putut realiza decât într-o dragoste absolută.”

Aflat în prezentul frontului, el retrăieşte drama neîmplinirii erotice, căci povestea sa de iubire se află sub semnul incertitudinii. Încă din primul capitol al cărţii, personajul-narator îşi releva, superioritatea, evidenţiată prin ironia amară a prezentării fortificaţiilor de pe Valea Prahovei, dar şi prin intervenţia să impulsive declanşată de un fapt divers discutat la popotă. Concepţia particulară asupra iubirii trădează idealismul sau, considerând că iubirea reprezintă o regăsire a sinelui prin celalt membru al cuplului, de la care nici unul dintre cei doi nu se poate abate. Consimţind la iubirea absolută, partenerii “Au drept de viaţă unul asupra celuilalt.”

Dacă iniţial trăieşte fericirea complexă a unei relaţii perfecte, în condiţii de existenţă, modeste, intervenţia moştenirii în viaţa celor doi strica echilibrul cuplului, relevând trăsături contradictorii ale membrilor sai. Ştefan dovedeşte un caracter puternic nelăsându-se impresionat de posibilitatea posesiunii material şi fiind considerat de reprezentanţii acestei lumi, un inadaptat. Moştenirea declanşează conflictul său interior, căci spre deosebire de el, Ela e tot mai captivata de lumea mondenităţii. Iubirea devine astfel un tărâm al incertitudinii, un prilej de îndelungi observaţii ŞI analize întreprinse de bărbatul orgolios, care nu îşi mai recunoaşte jumătatea.

Fire pasională şi reflexiva, Ştefan diseca fiecare gest sau vorbă a acesteia, în vederea elucidării propriei dileme interioare. Excursia la Odobeşti reliefează gelozia personajului a cărui soţie pare că acordă importanţă unui anume domn G., cu care ar fi putut avea o relaţie extraconjugală. Ghioghidiu respingevînsă idea că ar fi gelos, considerând-o neconforma cu idealurile sale; cuvtoate acestea observarea lucidă a comportamentului celor doi îi ridică puternice semne de întrebare. Hipersensibil şi orgolios peste măsură, Ghioghidiu redă în amănunt chinurile dezamăgirii în iubire, care îi transformă existenţa într-o “tortură”. Orice detaliu disecat până la cele mai profunde semnificaţii amplifica dilemele conştiinţei. Nemaisuportând frământările sufleteşti acesta se înrolează voluntar, în mod orgolios, înlocuind drama personală a deziluziei cu cea colectivă a confruntării permanente cu moartea.

Prezentarea războiului se realizează în mod veridic, de către un fin observator cu o capacitate sporită de a fi ironic, chiar şi în condiţii tragic. Notaţiile sale reliefează luciditatea personajului narator, spiritual sau polemic, asumarea reacţiei de groază în faţa morţii şi abandonarea atitudinii de fals patriotism.

Drama războiului estompează treptat drama neîmplinirii erotice, manifestând o indiferenţă totală faţă de femeia care nu a fost capabilă să se ridice la rangul de ideal al său şi pe care o priveşte doar că pe un “tablou” dovedind hotărâre în decizia de a o părăsi definitiv. Gestul nobil de a-şi lăsa acestea bunuri materiale de care se simţea ataşat precum şi “tot trecutul” trădează dorinţa personajului de a se elibera de cumplită dezamăgire erotică a trecutului. Portretul personajului este conturat în special prin caracterizarea indirectă, prin prezentarea subiectivă a faptelor, vorbelor, atitudinilor sale. Pe parcursul romanului, însuşi se autocaracterizează ca fiind un intelectual orgolios, însetat de absolut. Un alt personaj, unchiul său, Nae Gheorghidiu, îl caracterizează în mod direct ca fiind lipsit total de “spirit practic” într-o lume în care domina puterea “paralelor”: “N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea.

În opinia mea, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează un personaj cu experienţa morală superioară. Ştefan Gheorghidiu este considerat de G. Călinescu “Un om inteligent [...] plin de subtilitate, de pătrundere psihologică".

În concluzie, “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman al inadaptabilităţii. În vizunea lui C. Petrescu, intelectualii nu se pot adapta lumii burgheze iar aceasta îl desconsidera. Din aceeaşi categorie a inadaptaţilor fac parte şi alte personaje camilpetresciene: G. D. Ladima, G. Ruşcanu, A. Pietraru.