Tema si viziunea despre lume Miezul iernii

Publicate în 1868-1869, în revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri reprezintă o operă de maturitate. Prin acest ciclu de poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei nemijlocite cu natura, Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română.
Vasile Alecsandri reprezintă un model pentru mentalitatea scriitorului paşoptist. Opera sa se află la întretăierea romantismului cu clasicismul, ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp relativ scurt, a diferenţelor dintre literatura română şi cea occidentală.
Deşi sunt publicate mai târziu, Pastelurile reflectă o trăsătură a literaturii paşoptiste, coexistenţa curentelor literare (clasicism, romantism), şi o temă specifică acestei perioade, tema naturii. în general, poeziile aparţin clasicismului, prin viziunea asupra naturii, prin impersonalitate şi optimism cosmic, prin expresie şi echilibru compoziţional. Diferenţa faţă de precursori în abordarea temei naturii reflectă diferenţa între romantism şi clasicism, între proiecţia sensibilităţii în exterioritatea lumii şi înregistrarea obiectivă a universului, cu armoniile, ritmurile şi dinamismul lui. însă ciclul se deschide cu o poezie meditativă, de atmosferă, Serile la Mirceşti, în care atitudinea eului liric se apropie de aceea eminesciană din poezia Singurătate.

Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorită viziunii poetice clasiciste, a compoziţiei (alternanţa static- dinamic) şi prin faptul că înfăţişează frumuseţea iernii, anotimp evocat în mai multe creaţii ale ciclului: Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.
Tema poeziei este natura încremenită sub încleştarea gerului, care compune tabloul „fantastic” al nopţii de iarnă. Atitudinea poetică este admiraţia faţă de măreţia cosmică, de liniştea absolută.
Impersonalitatea vocii lirice este motivată de faptul că accentul se pune pe spectacolul naturii contemplate, magnifică panoramă înregistrată obiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ale eului liric sunt minime: un verb la persona I singular, „văd, o,interjecţie, „o!”, punctele de suspensie şi propoziţii exclamative sau interogative. Ipostaza poetică este aceea a unui spectator îndrăgostit de natură.
Titlul sugerează încremenirea naturii şi atot­puternicia iernii.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru catrene cu caracter descriptiv, organizate în două secvenţe poetice, în funcţie de alternanţa static-dinamic, specifică pastelurilor lui Alecsandri. Primele trei strofe surprind predominant planul obiectiv, static, al naturii neclintite. Ultima strofă, predominant su­biectivă (prin frecvenţa mărcilor eului liric), constituie a doua secvenţă poetică, dinamică prin prezenţa imaginii de mişcare a unui element însufleţit din natură, lupul.

Descrierea zonei de câmpie, întinderea copleşită de zăpadă, sugestia infinitului prin orizontalitate, predominarea cromatică a albului, evitarea extremelor sălbăticiei excesive (muntele sau marea) constituie o imagine-emblemă a echilibrului clasic şi a veşniciei naturii.
Prima strofa din secvenţa statică este tabloul nopţii de iarnă cu natura mineralizată de gerul atot­puternic. Alternează imagini vizuale şi auditive ale păduriţ şi câmpiei. Propoziţiile exclamative dau plasti­citate tabloului: „în păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit?. Verbele „trăsnesc”, „scârţâie” au valoare onomatopeică sugerând încremenirea naturii. Epitetul dublu „ger amar, cumplit are efect personificator. Epitetele „zăpada cristalină”, „câmpii strălucitoare” şi metafora „lan de diamanturf realizează, imaginea feerică a nopţii de iarnă în planul terestru.
Această imagine este dezvoltată în strofele a doua şi a treia, în tabloul grandios al naturii proiectate în plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumuseţe solemnă şi se realizează prin imagini artistice ale elementelor templului: coloane, făclii, altare, orgă. Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la comparaţie, „Fumuri albe se ridică în văzduhul scănteios/ Ca înaltele coloane unui templu maiestos”, la epitet „O! tablou măreţ, fantastic!…”, până la metaforă „nemărginitul templu”. Feeria nopţii de iarnă, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizează cu ajutorul epitetelor şi al personificărilor: „luna îşi aprinde farul tainic de lumină”, „crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare”. Tabloul nocturn, misterul nopţii, motivul lunii şi utilizarea hiperbolei sunt elemente romantice.
Ultimul catren constituie a doua secvenţa poetică, tabloul dinamic, realizat în antiteză (procedeu romantic de compoziţie) cu încremenirea din secvenţa statică, continuată şi aici, în primele două versuri: „ Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas”. Propoziţia interogativă introdusă prin conjuncţie adversativă „Dar ce văd?” impune perspectiva subiectivă şi aduce elementul dinamic, imaginea lupului şi a prăzii sale, chiar dacă şi aceasta poartă sugestia morţii.
Nivelul fonetic şi prozodic
– pauzele marcate de punctele de suspensie;
– muzicalitatea conferită de frecvenţa unor vocale (e în prima strofă, i şi u în strofele a doua şi a treia).
Particularităţi prozodice clasice:
– patru catrene;
– măsura versurilor: 15-16 silabe;
– ritm trohaic;
– rimă împerecheată.
Nivelul morfosintactic
– verbele la timpul prezent sugerează veşnicia naturii;
– expresivitatea adjectivului cu rol de epitet; adjective fără grad de comparaţie;
– conjuncţia adversativă dar, în strofa a JV-a – marchează alternarea static-dinamic, obiectiv- subiectiv;
– topica afectivă (inversiuni).
Nivelul lexico-semantic
– câmpul semantic al iernii: „ger”, „zăpada”, ,fiimuri albe”;
– câmpul semantic al nopţii: „luna”, „stele”, „făclii;
câmpul semantic al templului: „coloane”, „Jaclif, „altare”, „orgă”.

    Nivelul stilistic
– puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea în inversiune, a metaforei, a comparaţiei, a personificării şi a hiperbolei.
Mezul iernei de Vasile Alecsandri este un pastel reprezentativ prin echilibru compoziţional şi claritate, tablou fantastic şi grandios al nopţii de iarnă.
Vasile Alecsandri a fost cel mai mare poet al epocii preeminesciene, insusi criticul Titu Maiorescu numindu-l cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta.
Ciclul sau de Pasteluri reflecta succesiunea anotimpurilor, intr-un peisaj romanesc de coline si campii, animat de prezenta oamenilor.

In prima strofa, joasa temperatura usuca padurea in sunetul de orga al vantului, prefacand totul in diamante (G.Calinescu).
Intr-o noapte cu ger napraznic, stejarii se aud traznind, stelele par a fi inghetate, cerul insusi devenind de otel, ca si cand intreaga natura, pana in inaltul cerului, s-ar fi pietrificat, ar fi coborat in regnul mineral.
In lumina zilei zapada a capatat straluciri si duritati de pietre pretioase, oferind privirii un tablou diamantin infinit.
Dintre mijloacele folosite de poet pot fi mentionate; forma nearticulata a substantivului campie, la plural, procedeu care creeaza impresia de nelimitat; verbul onomatopeic trasnesc; dublul epitet amar, cumplit care da masura spaimei autorului in fata anotimpului friguros; epitetele ornante cristalina si stralucitoare (care contribuie la lumina ireala a tabloului).
Imaginile se constituie la intretaierea planului real cu planul iluzoriu, prin repetarea verbului a parea.
In strofa a II-a, natura este privita prin transfigurare: ea devine un templu, ale carui coloane sunt fumurile albe care se ridica din cosurile caselor. Sustinuta de aceste coloane albe, bolta cerului este luminata de farul tainic al lunii.
Daca in prima strofa, tabloul era vast pe orizontala, de data aceasta dimensiunea nemarginita se realizeaza pe verticala.
Metafora centrala a strofei este farul tainic de lumina. Ea imprima peisajului o nota de mister sacru si atrage dupa sine comparatiile din strofa urmatoare: muntii sunt altare, codrii par a fi o imensa orga la care canta crivatul, iar stelele sunt faclii.
Cateva epitete (fumuri albe, vazduhul scanteios , templu maiestuos, bolta senina) contribuie la realizarea unui tablou fascinant si plin de grandoare.
Strofa a III-a se deschide prin exclamatia O! Tablou maret, fantastic! prin care poetul isi arata admiratia (ba, chiar extazul) in fata naturii templu. Cateva epitete (stele argintii, vecinice faclii) ca si inversiunea nemarginitul templu contribuie la fiorul de sacralitate care cuprinde natura infinita si plina de mister.

Strofa a IV-a cuprinde doua secvente:
In prima, natura incremenita este solemna si lipsita de viata, asa cum era, poate, inainte de nasterea Lumii.
In cea de a doua secventa, apare elementul insufletit, un lup aplecat dupa prada, iar tabloul aluneca din nou spre fabulos: in raza lunei , in lumina argintata, lupul devine o fantasma venita parca dintr-o alta era.
Masura versului este de 15-16 silabe, ritmul trohaic, iar rimele sunt perechi. (aa bb).
Sentimentele poetului sunt exprimate prin intermediul peisajului descris; prezenta sa se simte prin folosirea verbului a parea ca si din interogatia din strofa finala.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.