Tema si viziunea despre lume in Fantana dintre plopi

Publicat in anul 1928, volumul „Hanul Ancutei” este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.

Creatia „Hanul Ancutei” este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial: un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri, redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul „celeilalte Ancute”. In total sunt noua povestiri iar cea de-a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite „o poveste cum n-am mai auzit”, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale referitoare la Hanul Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii.

„Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volumul „Hanul Ancutei”, personajul sau narator fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturitatii (timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand Neculai duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei, Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana.

Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea „unei lumini” si de sentimentul vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel unui puternic conflict interior.

Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga.

Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han, naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte: arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea metaforei si a epitetului.

In concluzie, povestirea „Fantana dintre plopi” este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.

Publicat in anul 1928, volumul „Hanul Ancutei” este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.

Creatia „Hanul Ancutei” este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial: un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri, redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul „celeilalte Ancute”. In total sunt noua povestiri iar cea de-a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite „o poveste cum n-am mai auzit”, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale referitoare la Hanul Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii.

„Fantana dintre plopi” este a patra povestire din volumul „Hanul Ancutei”, personajul sau narator fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturitatii (timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand Neculai duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei, Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana.

Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea „unei lumini” si de sentimentul vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel unui puternic conflict interior.

Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga.

Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han, naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte: arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea metaforei si a epitetului.

In concluzie, povestirea „Fantana dintre plopi” este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.