Relatia dintre doua personaje din romanul Maitreyi


Romanul „Maitreyi” se inscrie in directia realista a prozei lui Mircea Eliade, alaturi de „Isabel si apele diavolului” sau „intoarcerea din rai”, romane care promoveaza estetica autenticitatii, a carei idee fundamentala este ca „orice e viu se poate transforma in epic, orice a fost trait sau ar putea fi trait”, asa cum marturisea Eliade in „santier”.

Eroii sai din aceste prime romane, in majoritate tineri, intelectuali lucizi, obsedati de cunoasterea de sine, au o viata afectiva intensa, in care iubirea, nelinistea, dezorientarea, timpul, singuratatea constituie tot atatea marci ale existentei si incearca sa-si ordoneze epic experientele „traite”, consemnate intr-un jurnal.

Caracterizat de G. Calinescu drept „cea mai integrala si servila intrupare a gidismului in literatura noastra”, romanul „Maitreyi” se afla intr-adevar sub semnul influentei lui André Gide, dar este o reusita literara, in ciuda receptarii negative a criticului, caruia nu i-a placut Mircea Eliade in general.

Aparut in 1933, romanul lui Mircea Eliade are ca tema o poveste de iubire trista si impresionanta, petrecuta in spatiul misterios si exotic al Indiei si este alcatuit din 15 capitole (numerotate cu cifre romane, fara titluri). Formula estetica folosita este moderna, romanul fiind alcatuit ca o lunga marturisire pe marginea jurnalului scris de narator, cu ceva timp in urma, pe cand se afla in India. „Maitreyi” are prin urmare caracter confesiv, cel care vorbeste fiind si protagonistul intamplarilor relatate (narator-protagonist). Romanul este alcatuit ca un palimpsest, din doua jurnale unite prin rescrire si rememorare.

Scris la persoana I, „Maitreyi” este o confesiune duioasa, lucida si amara in care naratorul-protagonist apeleaza la fluxul memoriei pentru a raspunde marilor sale intrebari.
Romanul poate fi privit si ca un poem de dragoste, cuprinzand doua timpuri: al iubirii (timp magic si mitic, atat de plin, incat ar putea deveni necronologic) si al povestirii (prezentul sarac, in interiorul caruia povestitorul priveste spre trecutul pierdut).
Allan (personajul principal, modern, ce traieste o experienta existentiala unica) este un tanar inginer englez care vine la lucru in India, la o societate de canalizare a deltei si se intalneste cu Maitreyi, (personajul central si eponim al romanului) fiica lui Narendra Sen, superiorul ierarhic al lui Allan.
Invitat sa locuiasca in casa familiei Sen, dupa ce se imbolnavise de friguri, tanarul va avea revelatia unei lumi misterioase si ciudate, axata pe alte valori morale decat cele ale europenilor si suficienta siesi

in aceasta lume, Maitreyi constituie si ea o revelatie: este primitiva, dar si cultivata (fiind cunoscuta in cercurile bengaleze de intelectuali, prin poemele filozofice pe care le scria, apreciate chiar si de marele scriitor Tagore); tandra, dar si capricioasa , „fiinta umana si aspiratie metafizica “ (Pompiliu Constantinescu), Maitreyi ii apare oaspetelui cu o infatisare mereu noua, invaluita in mister: „Daca ma gandeam adesea la Maitreyi (…), daca, mai ales ma tulbura si ma nelinistea, aceasta se datora straniului si neintelesului din ochii, din raspunsurile, din rasul ei (…). Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau pana si pasii ei”.
Cei doi tineri se intalneau mereu: in biblioteca (unde lucreaza la clasificarea cartilor familiei), la masa, pe terasa casei; uneori, ei se plimba cu masina sub cerul plin de stele al Bengalului sau poarta lungi discutii (la care ia parte si sora mai mica a Maitreyiei – Chabu). Catva timp, Allan isi pastreaza luciditatea, fiind chiar deranjat de atitudinea prea ingaduitoare a familiei Sen: „Cand ni se incurajeaza si glumele sentimentale, ma dezgusta. Mi se parea ca e un complot general la mijloc, ca sa ma indragostesc de Maitreyi.” Treptat, tanarul este prins in jocul iubirii, pe care o evoca in acorduri inalte, poematice: „Cand voi gasi linistea, omule, Dumnezeule, prietenul meu?”

Fiecare intalnire cu Maitreyi releva alta fateta a acestei fiinte misterioase si nefericite, alcatuita din indrazneala si ingenuitate, vis magic si naivitate, imposibil de cunoscut ca insasi Mama Pamant. Maitreyi i se daruieste intr-o noapte si Allan se simte usor jenat ca aceasta „se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei si o urma de melancolie ca mi se daruise asa de repede”. Cei doi se intalnesc dis-de- dimineata in biblioteca familiei, iar Maitreyi, coplesita de vinovatie, ii povesteste despre iubirea ce o avea de la 13 ani pentru guru-ul ei, Robi Takkur si despre scrisorile pe care acesta i le trimitea din toate partile lumii. insa gesturile tandre continua, iar la un moment dat, Maitreyi va oficia un ritual al logodnei, neasteptat si pur, in care cuvintele se convertesc in incantatii inalte, tulburatoare ca muzica sferelor: „Ma leg de tine, pamantule ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele , asa va fi trupul lui mie (…).Tu ma auzi , mama pamant, tu nu ma minti, maica mea “. Episodul acesta contureaza poate cele mai frumoase pagini de iubire exotica din literatura romana. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, cu doi serpi incolaciti, iar intalnirile lor nocurne devin tot mai dese. Allan era fericit ca „pacatul n-o deprima, ca nu vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau”, desi el trece prin tot felul de indoieli in ceea ce priveste atat iubirea fetei, cat si propriile sentimente. Tradati in mod involuntar de Chabu, cei doi indragostiti sunt despartiti in mod brutal de Sen, care ii cere lui Allan sa plece si sa intrerupa orice legaturi cu fiica sa. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca in singuratate deplina, iar Maitreyi incearca zadarnic sa-si dezonoreze familia (crezand ca tatal ei o va alunga de acasa, iar ea il va urma pe Allan). De aici povestea de dragoste capata o aura tragica.

Eu cred ca aceasta poveste nici nu putea avea un final fericit deoarece, asa cum subliniaza si tatal Maitreyiei, domnul Sen, incompatibilitatea celor doua lumi, a civilizatiilor si a religiilor face imposibila casatoria dintre un alb european si o bengaleza, chiar si in numele iubirii sublime.
Finalul il prezinta pe Allan dilematic, dorind sa stie daca Maitreyi l-a iubit cu adevarat: „si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei…” „Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie oare pierderea mintilor sau moartea singura iesire din marile pasiuni? […] putem oare fi absolut siguri ca Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi in nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului incheiat?” (Nicolae Manolescu)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.