Pasoptism si romantism in nuvela romantica Alexandru Lapusneanul

Pasoptism si romantism in nuvela romantica Alexandru Lapusneanul

Contextul apariţiei; încadrarea într-o specie, într-o epocă, într-un curent literar:

Opera literară “Alexandru Lăpuşneanul “ de Costache Negruzzi este prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică din literatura română, o capodoperă, publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei “Dacia literară” (1840). Ea ilustrează una dintre sursele literaturii romantice, istoria naţională (Evul Mediu), potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu din articolul-program al revistei, intitulat “Introducţie”, care constituie manifestul literar al romantismului românesc.

“Alexandru Lăpuşneanul “este o nuvelă, deoarece este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir narativ central, o intrigă concisă, tendinţa de obiectivare a perspectivei narative şi verosimilitatea faptelor prezentate.Personajele sunt relativ puţine, caracterizate succinct şi gravitează în jurul protagonistului. Este o nuvelă romantică prin: tematică istorică; naraţiunea liniară; conflict exterior; personaje excepţionale care acţionează în împrejurări excepţionale (Alexandru Lăpuşneanul); personaje construite în antiteză (Lăpuşneanul e crud, tiran, răzbunător, iar soţia sa, doamna Ruxanda este blândă, supusă, influenţabilă); culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară, nu cu valoare epică; liniaritate psihologică în construcţia personajelor, replici memorabile.

        Viziune despre lume:

Scriitorii romantici se inspiră din cronici şi din folclor, conform esteticii romantice. Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice româneşti, este primul scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti (“Letopiseţul Tării Moldovei” de Grigore Ureche şi de Miron Costin).

Nuvela lui Negruzzi prezintă nu un model de patriotism, ci un antimodel de conducător.

         Relaţia realitate-ficţiune:

Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul, scene, fapte, replici (de exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Nu trebuie confundate persoane/ personalităţi istorice, a căror existenţă este consemnată în cronici sau în lucrări ştiinţifice, şi personaje literare, care ilustrează anumite tipuri umane, iar autorul le atribuie destine şi profiluri psihologice care susţin coerenţa narativă.

Perspectiva narativă:

Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detaşat, predominant obiectiv (intervine direct prin câteva epitete de caracterizare: “tiran”, “deşănţată cuvântare”).

Naraţiunea la persoana a III-a (cu focalizare zero, viziunea “dindărăt”) aminteşte, prin obiectivitate şi concizie, de relatarea cronicilor.

Tema: Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală, în Moldova, la mijlocul secolului al XVI-lea. Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569) evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

Elementele de structură şi compoziţie:

Relaţia incipit-final: incipitul şi finalul se remarcă prin sobrietate. Paragraful iniţial rezumă evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul şi atitudinea lui vindicativă (de răzbunare). Frazele finale consemnează sfârşitul tiranului în mod concis şi obiectiv, în stil cronicăresc: “Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lasă o pată de sânge în istoria Moldovei”.

Construcţia discursului narativ: naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor (particularitate narativă romantică).

Echilibrul compoziţional este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole, care fixează momentele subiectului.Capitolele poartă câte un motto, cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale personajelor.

În capitolul I, “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”  este răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri (Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici) care îl resping sub motivul că poporul nu-l vrea ca domnitor.

În capitolul al II-lea, “Ai să dai samă, Doamnă!” este avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine faţă de crimele soţului ei.

În capitolul al III-lea, “Capul lui Moţoc vrem…” este cererea mulţimii adunate la porţile cetăţii, care găseşte în boierul Moţoc vinovatul pentru toate nemulţumirile.

În capitolul al IV-lea, “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” este ameninţarea rostită de domnitor care, bolnav, fusese călugărit pierzând astfel puterea domnească.

Construcţia subiectului; momentele subiectului:

Capitolul I cuprinde expoziţiunea ( întoarcerea lui Lăpuşneanul la tronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia boierilor trimişi de domnitorul Stefan Tomşa) şi intriga (hotărârea lui Alexandru de a-şi relua tronul şi dorinţa de răzbunare faţă de boierii trădători).

Capitolul al II-lea corespunde conflictului exterior şi desfăşurării acţiunii cuprinzând o serie de evenimente declanşate de reluarea domniei de către Alexandru Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta cu omorurile şi promisiunea lui că îi va da “un leac de frică”.

Capitolul al III-lea conţine scene ca: participarea şi discursul la slujba religioasă de la mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Moţoc de către mulţimea revoltată şi “leacul de frică” pentru doamnă (piramida din capetele boierilor ucişi).

Acest capitol cuprinde, prin prezentarea faptelor sângeroase, punctul culminant al nuvelei.

În capitolul al IV-lea, este înfăţişat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage în cetatea Hotin, unde cade bolnav de friguri, este călugărit după obicei, şi atunci când îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi (inclusiv pe fiul său, urmaşul la tron). Aceasta o determină pe Ruxanda să accepte sfatul mitropolitului Teofan şi al boierilor Spancioc şi Stroici de a-l otrăvi.

Conflictul: principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere iscată între domnitor şi boieri.Lăpuşneanul îşi impune autoritatea în faţa boierilor prin mijloace sângeroase, caracteristice tiranului feudal. Actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea devine expresia dorinţei de răzbunare pentru trădarea boierilor în prima sa domnie.

Conflictul secundar, între domnitor şi Moţoc ( boierul trădător), particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului, fiind anunţat în primul capitol şi încheiat în capitolul al III-lea.

Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.

În proza romantică, tensiunile exterioare plasează personajele într-o relaţie de antiteză: conflictul dintre  Lăpuşneanul şi Ruxanda este evidenţiat în capitolul al II-lea.

Relaţiile temporale şi spaţiale: timpul şi spaţiul acţiunii sunt precizate şi conferă verosimilitate naraţiunii: întoarcerea lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, în cea de-a doua domnie.

În primele trei capitole, evenimentele se desfăşoară îndată după revenirea la tron, iar în ultimul capitol se trece, prin rezumare, la secvenţa morţii domnitorului patru ani mai târziu.

 

 

Construcţia personajelor:

Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale (au calităţi şi defecte ieşite din comun) în situaţii excepţionale, utilizarea antitezei ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile memorabile.

Statutul social, psihologic şi moral al personajului principal: Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional, care acţionează în împrejurări excepţionale: scena uciderii boierilor, pedepsirea lui Moţoc, moartea domnitorului otrăvit. El întruchipează tipul domnitorului tiran, sângeros, crud. Este construit din contraste, are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice.

       Mijloacele de caracterizare a personajului:

Alexandru Lăpuşneanul este caracterizat direct (de către narator, de alte personaje, prin autocaracterizare) şi indirect (prin fapte, limbaj, atitudine, comportament, relaţii cu alte personaje, gesturi).

Naratorul realizează, în mod direct, portretul domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii, prin utilizarea substantivelor care precizează ipostazele personajului (vodă, domnul, tiranul, bolnavul), dar şi prin epitete (mărci ale subiectivităţii) “nenorocitul domn”, care ţine o “deşănţată cuvântare” (discurs mincinos).

Caracterizarea realizată de alte personaje: “crud şi cumplit este omul acesta” (mitropolitul), “un tiran” (Spancioc).

Autocaracterizarea evidentiază trăsăturile morale: ”n-aş fi un nătărău de frunte, dacă m-aş încrede în tine?”

Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidentiază în manieră romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea, mutilarea lor, distrugerea cetăţilor.

Portretul moral al eroului central este complex: viclean, îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide; abil, disimulat (prefăcut, ipocrit) se foloseşte de momentul slujbei religioase ca să câştige încrederea boierilor şi susţine un discurs mincinos, dar convingător; crud, ordonă masacrarea boierilor, apoi formează el însuşi piramida din capete; nemilos, râde în timpul masacrului şi îl dă pe Moţoc mulţimii, cu sânge rece.

Replicile lui sunt memorabile, o emblemă a personajului care se defineşte prin voinţa de neînfrânt.

Inteligenţa/ abilitatea politică este ilustrată, de exemplu, în celebrul răspuns dat de domnitor lui Moţoc în legatură cu prezenţa oamenilor nemulţumiţi: ”Proşti, dar mulţi!”

Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje, care, în general, sunt manipulate de domnitor.

Construcţia personajelor secundare:

Doamna Ruxanda este personaj secundar, de tip romantic, construit în antiteză cu Lăpuşneanul (blândă-crud; caracter slab-caracter puternic).

Ea nu acţionează din voinţă proprie, ci când i se cere (văduva îi solicită să intervină pe lângă domn; mitropolitul o convinge să-i dea soţului ei paharul cu otravă”.

Boierul Moţoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. El nu urmăreşte decât interesele proprii. Îl linguşeşte pe Lăpuşneanul ca să-i câştige încrederea, să fie iertat pentru trădarea din prima domnie, să-şi păstreze rangul şi viaţa. În faţa primejdiei, este laş, se umileşte, plânge în faţa domnitorului în speranţa că acesta nu-l va da pe mâna mulţimii răzvrătite.

Personajele episodice:

Acestea sunt Spancioc şi Stroici, în antiteză cu eroul central. Ei sunt tineri, patrioţi, buni cunoscători ai psihologiei tiranului. Ei nu participă la ospăţ, înţelegând că este o cursă şi fug din ţară. Reîntorşi, propun otrăvirea lui Lăpuşneanul, care moare în chinuri groaznice sub privirile adversarilor săi, Spancioc şi Stroici.

Personajul colectiv: el este reprezentat de mulţimea de târgoveţi, care se adună la porţile palatului cerând dreptate. Psihologia mulţimii este surprinsă în mod realist: strângerea la curte din cauza unor veşti nelămurite, dezorganizarea, lipsa unui conducător, rostirea unor nemulţumiri, pentru ca, în cele din urmă, să găsească vinovatul: Moţoc.

Oamenii din popor sunt cei “proşti, dar mulţi”, de care Lăpuşneanul scapă şi pe care îi manipulează. El îl dă pe boier mulţimii împlinindu-şi ameninţarea iniţială şi dorinţa de răzbunare faţă de trădători ca el.

Limbajul operei; stilul narativ;

Limbajul conţine expresii populare, regionalisme fonetice, dar şi unele neologisme.

Stilul narativ se remarcă prin sobrietate, concizie, echilibru între termenii arhaici şi neologici, o mare frecvenţă a gerunziului, simplitatea topicii.

Stilul indirect alternează cu stilul direct, realizat prin dialog şi intervenţie izolată.

Limbajul personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare şi concentrează atitudini, redă trăsături în mod direct.

Exprimarea unei opinii argumentate:

“Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică, ce ilustrează principiile ideologiei paşoptiste şi ale esteticii romantice. Epoca surprinsă este reînviată prin valorizarea şi transfigurarea adevărului istoric.

Costache Negruzzi face din Lăpuşneanul un domnitor crud, un tiran, sugerând astfel caracterul excepţional al domniei sale, deşi comportamentul lui nu este prea diferit de cel al altor domnitori/ regi din Evul Mediu.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.