Neomodernismul in Alta matematica de Nichita Stanescu

Neomodernismul in Alta matematica de Nichita Stanescu

Contextul apariţiei; încadrarea într-un curent literar:

În perioada anilor 1960-1970 se manifestă curentul literar numit neomodernism, care se caracterizează prin: redescoperirea sentimentelor, lirismul pur, puterea metaforei, spiritul ludic, profunzimile fiinţei umane şi marile întrebări ale acesteia, reprezentarea abstracţiilor în formă concretă, noutatea expresiei poetice, asociaţii sau combinaţii originale, neobişnuite de cuvinte, ambiguitatea mesajului, nonsensul, absurdul.

Poetul Nichita Stănescu s-a remarcat în perioada 1960-1980, fiind neomodernist în volumele sale de versuri: “Sensul iubirii”, “O viziune a sentimentelor”, “11 elegii”, “Oul şi sfera”, “Necuvintele”, “În dulcele stil clasic”, “Noduri şi semne”.

Tema şi motive:

Poezia “Altă matematică” este publicată în volumul din 1972, intitulat “Măreţia frigului”, având ca temă iubirea şi ca motiv, cuplul de îndrăgostiţi.

Compoziţia: poezia are patru strofe cu versuri inegale (prima strofă are treisprezece versuri, a doua- nouă, a treia- patru versuri, a patra -două/ distih).

Titlul operei este semnificativ şi se poate explica în sensul că iubirea este înţeleasă ca o “altă matematică”, un sentiment puternic, nesupus măsurării exacte, matematice.

             Semnificaţiile textului; expresivitatea limbajului:

În prima strofă, se remarcă două planuri: unul al cunoaşterii, bazat pe logică, pe raţiune; celălalt al sentimentului de dragoste; ele sunt prezentate în antiteză.

În planul cunoaşterii raţionale, matematice, există reguli clare, precise, aşa cum dovedesc operaţiile aritmetice: înmulţirea- “unu ori unu fac unu”, scăderea- “cinci fără patru fac unu”, împărţirea- ”opt împărţit la opt fac unu”; adunarea- “unu plus unu fac doi”.

Poetul foloseşte în calcule repetarea numeralului “unu” care simbolizează singurătatea, unicitatea, dar în final, semnalează existenţa numeralului “doi” care anticipează, în plan sentimental, cuplul.  De asemenea, el introduce în această demonstraţie verbul “ştim” (cu persoană neutră, generalizată- noi), care desemnează cunoaşterea de către toţi receptorii a unor operaţii logice, elementare.

În planul sentimentelor erotice, verbul nu mai este la forma afirmativă, ci la cea negativă “nu ştim”, deoarece în privinţa iubirii totul este greu de înţeles, totul este lipsit de logică, de raţiune.

Dragostea nu se poate supune regulilor, de aceea limbajul poetic conţine asociaţii ciudate, absurde, caracterizate de nonsens, ambiguitate şi spirit ludic :”dar un inorog ori o pană/ nu ştim cât face”; “dar un nor fără o corabie/ nu ştim cât face”( motivele sunt poetice şi simbolice: inorogul indică o lume fantastică, pana- sfera creaţiei, norul- aspiraţia spre înalt, corabia- melancolia depărtărilor).

În finalul strofei, eul liric îşi exprimă direct şi, evident subiectiv, sentimentele, referindu-se la cuplul de îndrăgostiţi: “dar eu şi cu tine,/ nu ştim, vai, nu ştim cât facem”. Lirismul subiectiv este prezent prin mărcile specifice: pronumele personale la persoana I (“eu”) şi a doua (“tine”), singular; prin verbul la forma negativă (“nu ştim”), repetat, la persoana I, plural; prin interjecţia “vai”.

Cea de-a doua strofă debutează tot cu o interjecţie care exprimă subiectivitatea”Ah” şi continuă cu suprapunerea celor două planuri, al cunoaşterii şi al iubirii, într-un limbaj caracterizat de absurditate, de ambiguitate, ce accentuează ideea ca în dragoste nu există legi, calcule, reguli pentru toţi: “un cal fără un tramvai/ face un înger”,/ o conopidă plus un ou,/ face un astragal…” Punctele de suspensie din finalul strofei îndeamnă cititorul să-şi conducă imaginaţia şi fantezia în sfera visului, a iubirii greu de descifrat.

A treia strofă se concentrează asupra cuplului de îndrăgostiţi care nu se supun regulilor, pentru că sentimentele nu ţin cont de raţiune, de logica cea mai simplă: “ Numai tu şi cu mine/ înmulţiţi şi împărţiţi/ adunaţi şi scăzuţi/ rămânem aceiaşi…” Punctele de suspensie din finalul acestei strofe sugerează că un cuplu rămâne neschimbat dacă iubirea este statornică.

Distihul final: “Pieri din mintea mea! / Revino-mi in inimă!” conţine două cuvinte-cheie: mintea şi inima. Primul indică raţiunea, al doilea este un simbol al iubirii. Versurile sunt exclamaţii retorice prin care eul liric îşi exprimă dorinţele puternice, adresate direct persoanei iubite, prin intermediul verbelor la modul imperativ: “pieri”, “revino”, la persoana a II-a, singular, transmiţând mesajul clar al iubirii împărtăşite din toată inima.

Relaţii de simetrie: ele se evidenţiază în poziţionarea simetrică a verbului “ştim”/ “nu ştim”  la începutul unor versuri,  prin repetarea verbului “fac”/ “face”, prin prezenţa punctelor de suspensie de la sfârşitul strofei a doua şi a treia, intensificând caracterul meditativ, efectul de surpriză, necunoscutul, ce caracterizează sfera iubirii, prin aceea că  fiecare vers al distihului începe cu majuscule şi se încheie cu semnul exclamării, scoţând în relief dorinţele, îndemnul, pasiunea eulul liric.

Relaţiile de opoziţie: ele marchează diferenţele dintre aria cunoaşterii raţionale şi aria sentimentelor, prin folosirea alternativă a verbului când la forma afirmativă, când la forma negativă: “ştim”-“nu ştim”; se stabilesc în modul de calcul matematic, exact, logic, pe de o parte şi în modul de calcul aberant, hilar , absurd, ludic, pe de altă parte, din planul iubirii nedescifrabile.

Poezia “Altă matematică”  de Nichita Stănescu este un monolog, o confesiune lirică neomodernistă, care se caracterizează prin: ambiguitatea expresiei, redescoperirea sentimentului erotic, combinaţiile neobişnuite, originale ale cuvintelor, unele dintre ele nepoetice, prin elementele de prozodie, ca: lipsa rimei, versuri inegale, scrierea unor versuri la început cu majuscule şi a altora cu litera mică, ceea ce evidentiază tehnica ingambamentului (o idee începută într-un vers este continuată în al doilea sau în următoarele versuri).

Exprimarea unei opinii argumentate:

Fără îndoială, poetul Nichita Stănescu a contribuit în manieră personală la reînnoirea limbajului poetic, urmând tradiţia marilor săi înaintaşi din lirică: Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu.

Poetul neomodernist a valorificat limbajul novator în exprimarea unor sentimente etern umane, a unor trăiri şi dorinţe puternice, în evidenţierea unei teme nelipsite din sfera poeziei: iubirea.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.