Eseu Romania postbelica

Eseu Romania postbelica

A. Tranziţia spre comunism. Impunerea modelului sovietic

Instaurat în anii 1945-1946 cu sprijin sovietic, regimul a copiat modelul sovietic şi a fost condus de Gheorghe Gheorghiu Dej(1945-1965) şi Nicolae Ceauşescu(1965-1989). După etapă copierii modelului sovietic şi a subordonării necondiţionate faţă de Moscova 1945-1958, a urmat etapa relativei liberalizări şi modelului „naţional-comunist 1958-1971, după care începând cu 1974, Ceauşescu a impus un regim neostalinist bazat pe voluntarism, autoritarism, autarhie economică, cult al personalităţii, comunism dinastic, privaţiuni extreme impuse populaţiei. Etapele preluării puterii au fost realizate cu sprijinul ocupantului sovietic astfel:

– 23 august 1944- 6 martie 1945, subminarea din interior a guvernelor C-tin Sănătescu şi Nicolae Rădescu

– 6 martie 1945, impunerea cu forţa de reprezentantul sovietic AI Vîşinski a guvernului criptocomunist dr.Petru Groza

6 martie 1945- 19 noiembrie 1946, preluarea controlului armatei, administraţiei şi justiţiei şi epurarea necomuniştilor sub lozinca „democratizării şi denazificării”. Ignorarea prerogativelor regale şi „absorbţia” PSD în PCR sub numele de PMR

19 noiembrie 1946 – 30 decembrie 1947, reprimarea  opoziţiei, falsificarea alegerilor din 19 noiembrie, lichidarea PNŢ şi PNL, abolirea monarhiei şi proclamarea RPR

1948-1963, lichidarea în sistemul penitenciar al elitelor politice, religioase şi culturale necomuniste(CIC Brătianu, Gh.Brătianu, I Maniu, I Mihalache, monseniorul Ghika)

B. Mecanismele de preluare a puterii de către Partidul Comunist

B.1.ACŢIUNI DIPLOMATICE. Lovitura de stat de la 23 august 1944 a transformat statutul Partidului Comunist Român, de la o mică grupare politică, constrânsă să ţină seama de orientările politice hotărâte la Moscova, într-un un factor influent pe scena politică românească. Stalin a folosit Convenţia de armistiţiu semnată la 12 septembrie 1944, pentru a submina efectele loviturii de stat din 23 august. Convenţia declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS în valoare de 300 000 000 $, urmând a fi achitate în decurs de 6 ani, în produse petrolifere, lemnoase. Acordul de ia Moscova (9 octombrie 1944) a constituit pasul final al sovieticilor în obţinerea recunoaşterii de către Occident a dominaţiei lor în România. Convorbirile Churchill-Staiin privind delimitarea zonelor de interes în Europa de SE s-au concluzionat prin „acordul de procentaj”, în România influenţa sovietică fiind stabilită la 90%. Semnarea, la 10 februarie 1947, a Tratatului de ia Paris, în situaţia în care României nu i se recunoştea beligeranta, iar aceasta nu accepta să participe la lansarea Planului Marshall, a marcat intrarea statului român sub „umbrela” Moscovei şi a accelerat schimbarea vechiului regim.

B.2. PREZENŢA ARMATEI ROŞII. Armata Roşie „eliberase” ţările est-europene printr-un accident al istoriei care nu fusese previzibil înainte de război. Odată prezentă însă în aceste ţări, ea a jucat rolul principal în instaurarea regimurilor comuniste. Fără aceste trupe, comuniştii locali ar fi rămas nişte forţe politice periferice. La 28 februarie 1945, Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de externe, a fost trimis de Moscova pentru a conduce ofensiva comuniştilor pentru preluarea puterii, a cerut regelui înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern condus de Petru Groza. Reprezentantul Moscovei venise cu scopul de a folosi toate mijloacele pentru a instaura un guvern prosovietic. Legea nr.461 din septembrie 1944 elaborată  de ministrului justiţiei (comunist), Lucreţiu Pătrăşcanu, în mare parte de inspiraţie sovietică, a epurat din viaţa publică pe toţi cei care se opuneau acaparării puterii de către PCR.

B.3. AGITAŢIA, TENSIUNEA POLITICĂ, GREVA. Până la formarea primului guvern comunist au fost urmărite ca obiective imediate crearea unor puternice tensiuni între populaţie şi administraţia locală (tensiuni legate de apropiata reformă funciară), înlăturarea prin forţă a unor prefecţi şi primari consideraţi reacţionari, organizarea unor „greve spontane” de către sindicatele comuniste (ceferişti, tipografi), totul fiind dublat de o furibundă campanie de presă îndreptată împotriva a tot ceea ce însemna trecutul interbelic.

B.4. FOLOSIREA PCR CA ELEMENT ESENŢIAL ÎN POLITICA LUI STALIN. Guvernul prezidat de Petru Groza era un guvern minoritar, impus de către URSS Niciun membru al celor două partide democrate PNL, PNŢ, nu făcea parte din acest guvern în care toate poziţiile cheie erau deţinute de comunişti. GREVA REGALĂ din august 1945, când regele Mihai I i-a cerut lui Petru Groza să demisioneze, acesta a refuzat încurajat de reprezentanţii sovietici din Comisia Aliată, l-a determinat pe rege să se retragă din viaţa politică şi refuză să semneze legile elaborate de guvern, în speranţa că va determina astfel căderea executivului condus de Petru Groza. Refuzul regelui de a mai semna actele guvernului nu a avut consecinţe majore, pentru că regimul instalat a pus in vigoare, fără semnătura regelui, actele legislative emise. În sprijinul regelui, la 8 noiembrie 1945, a avut loc o manifestare organizată de partidele politice istorice şi tineretul universitar. Singura consecinţă concretă a grevei regale a fost condiţionarea de către SUA şi Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la desfăşurarea alegerilor, a doi miniştri din partea opoziţiei. Au fost desemnaţi doi miniştri secretari de stat: Emil Haţieganu (PNŢ) şi Mihail Romniceanu (PNL), a căror influenţă în guvern era însă neînsemnată.

B.5. MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE. Alegerile de la 19 noiembrie 1946 s-au desfăşurat într-o atmosferă tensionată. Rezultatele indicau victorie copleşitoare a Blocului Partidelor Democratice (BPD), cu aproximativ 70% din voturi şi 349 locuri. Dovezile descoperite după 1989 arată că, în ziua alegerilor, s-a întâmplat exact contrariul, naţional ţărăniştii erau pe punctul de a câştiga o victorie zdrobitoare. Se pare că în momentul în care liderii comunişti şi-au dat seama de amploarea înfrângerii lor, au suspendat anunţarea rezultatelor şi au trimis instrucţiuni pentru revizuirea cifrelor astfel încât ele să indice o victorie a BPD. Deşi SUA şi Marea Britanie au denunţat alegerile, niciuna nu a sprijini partidele istorice.

B.6. ANIHILAREA OPOZIŢIEI DEMOCRATICE. Pretextul, în cazul PNŢ, a fost înscenarea de la Tâmădău (lângă Bucureşti), când 14 membri ai partidului au fost arestaţi în momentul când intenţionau să părăsească ţara. La 29 iulie 1947, luliu Maniu a fost arestat, iar PNŢ a fost scos în afara legii. Maniu şi legii săi au fost acuzaţi de trădare şi de a fi conspirat cu agenţi secreţi americani şi britanici din Bucureşti pentru a răsturna guvernul Groza. La 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, Iuliu Maniu şi-a găsit sfârşitul în penitenciarul de la Sighet, în 1953, iar Ion Mihalache în 1963 în puşcăria de la Râmnicu Sărat. PNL a ales calea autodizolvării. Gheorghe Tătărescu şi fracţiunea sa liberală au fost menţinuţi atâta timp. Comuniştii l-au obligat să demisioneze din funcţia de ministru de externe la 6 noiembrie 1947, fiind înlocuit cu Ana Pauker.

B.7. ÎNLĂTURAREA ULTIMELOR INSTITUŢII ALE REGIMULUI DEMOCRATIC. Pe măsură ce comuniştii s-au îndreptat spre monopolul asupra puterii politice, monarhia devenise o anomalie. Temându-se că acest ultim vestigiu al vechii ordini ar putea încă să mai servească drept centru de opoziţie faţă de noua societate, PCR a făcut ultimul pas spre asigurarea dominaţiei sale asupra ţării, forţându-l pe regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947. Proclamarea Republicii Populare Române în aceeaşi zi, cum s-a spus, în 45 de minute, de un Parlament aflat în vacanţă care a legitimat lovitura de stat, a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.

C. Transformarea societăţii – Politica de industrializare

Se copia modelul sovietic al unui pivot de industrie grea, dublat de urbanizare forţată şi acumularea plus valorii în investiţii gigantice, ignorând nevoile populaţiei. Etapele industrializării au fost:

11iunie 1948,  naţionalizarea fabricilor, uzinelor, băncilor şi societăţilor de transport şi credit

1948-1958, creacrea unei industrii grele, miniere şi siderurgice de tip sovietic, concomitent cu achitarea despăgubirilor de război către URSS şi jefuirea resurselor naţionale în favoare URSS prin intermediul SOVROMURILOR

– 1958- 1980, continuarea modelului economic sovietic, dar cu tentă românească şi anume a principiului „ repartizării unitare şi echilibrate a industriei în plan naţional „, respingerea planului Valev, constituirea de firme mixte, import de tehnologie şi capital prin  împumuturi exterme şi o relativă prosperitate a populaţiei în perioada 1960-1977

– 1981-1989, pe fondul crizei petroliere, se produce o scădere a eficienţei economice, dublat de politica megalomanică a lui Ceauşescu în domeniul construcţiilor şi a forţării exportului de alimente pentru achitarea datoriei externe. Cresc privaţiunile populaţie în domeniul utilităţilor, medicamentelor, divertismentului şi alimentaţie şi colapsul economic devine realitate

D. Transformarea societăţii – colectivizarea şi lumea satului

Se urmărea realizarea modelului agricol sovietic şi totodată desfiinţarea proprietăţii rurale, aservirea economică şi dominarea politică a ţărănimii. Etapele colectivizării au fost:

– 1948-1953, iniţierea unor măsuri dure ce au dus la o opoziţie marcată prin revolte şi răscoale locale, sprijinirea miscărilor de rezistenţă anticomunistă

1954-1958, eşecul colectivizării, redusă la circa 10-12% din proprietăţi, rezistenţa ţăranilor, moartea lui Stalin şi evenimentele din 1956 din Ungaria, au determinat regimul să dea înapoi, trecând la mijloace de convingere propagandistică, reducând cotele obligatorii şi susţinând modelul alternativ al „întovărăşirilor”

1958-1962, revenirea la măsurile brutale şi dure, dublate de „demascarea chiaburilor”, arestări, torturi şi asasinate, soldate cu colectivizarea a 90% din pământuri

1962-1977, pe baza irigării, mecanizării şi chimizării, se produce ocreştere a producţiei fără a se atinge un nivel mai mare de 50% din producţia agricolă a statelor occidentale

1977-1989, accentuarea crizei prin reducerea productivităţii şi eficienţei, dublată de politica „sistematizării rurale” începută în 1971 în Ilfov şi extinsă din 1974, reducerea loturilor individuale la 2.500mp, creşterea presiunii asupra producătorilor liberi (deţineau 8% din pământuri şi asigurau 60% din cererea pieţii), raportări false şi festiviste, destinarea a circa 75% din alimente exportului, în vederea achitării forţate a datoriei externe

E. Lupta pentru putere

Gheorghe Gheorghiu Dej preferat de Stalin pentru originea românească şi muncitorească lichidează opoziţia din partid executându-i pe Ştefan Foriş(fost conducător comunist din anii celui de al Doilea Război Mondial) – 1946 şi Lucreţiu Pătrăscanu(ideolog comunist şcolit în Occident, acesta ar fi putut să devină oricând un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost iertat niciodată. Arestat din 1948, a fost ţinut în izolare şi anchetat dur pentru a recunoaşte acuzaţii fanteziste vizând trădarea sa. După moartea lui Stalin, Dej decide suprimarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu) – 1954, îndepărtând de la putere gruparea moscovită Ana Pauker – Vasile Luca – Teohari Georgescu în 1952, dar şi pe Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi în 1957. După moartea lui Dej lupta pentru putere este căştigată în 1965 de Nicolae Ceauşescu,  care „reabilitează” victimele lui Dej(în aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a CC al PCR, noul lider de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, aducea grave acuzaţii lui Dej, privind implicarea sa în cazurile Ştefan Foriş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, precum şi în crimele săvârşite de Securitate în timpul său), îl marginalizează pe oponentul său Alexandru Drăghici  inlătură „vechea gardă” şi din deceniul opt trece la un comunism didastic de tip neostalinist, cu influente chineze şi nord coreene.

E. Represiune şi dizidenţă anticomunistă

La 30 august 1948 se constituie Miliţia şi Securitatea, ca organe represive de model sovietic şi incadrate iniţial cu „specialişti şi consilieri sovietici”. Securitatea încadrată iniţial cu semianalfabeţi folosind metode de reprimare brutală, avea circa 50.000 de angajaţi. Ea a produs peste 200.000 de arestări, circa 40.000 de deporări în Bărăgan şi aproximativ 90.000 de morţi la Canal, în  minele de cupru şi plumb sau în inchisori cum ar fi Sighet, Aiud, Gherla, Periprava, Salcia. Au fost lichidaţi liderii şi militanţii PNŢ, PNL, mişcării legionare, social-democraţii ce au refuzat absorbţia în PMR, clerul greco-catolic, funcţionarii, ofiţerii şi subofiterii regalişti, studenţii, intelectualii necomunişti, partizanii anticomunişti şi ţ-ăranii ce se opuneau colectivizării. Rezistenţa s-a manifestat prin revolte şi răscoale ţărăneşti, neplata cotelor agricole, opoziţia la colectivizare, rezistenţa de partizani în munţi şi în zonele împădurite(deosebit de intensă până în 1959). După consolidarea sistemului, se manifestă o dizidenţă intelectuală, colaborarea cu posturile de radio Vocea Americii şi Europa Liberă, greve (minerii din Lupeni – august 1977, studenţii ieşeni – 1985, muncitorii braşoveni – 15 noiembrie 1987) şi chiar în partid(C-tin Pârvulescu -1979, „scrisoarea celor 6” – 1989.

Construcţia democraţiei postdecembriste

A. Dizidenţa românească avea o componentă din interiorul PCR – Ion Iliescu, Paul Niculescu Mizil şi Gh. Rădulescu, contestarea lui Ceauşescu la Congresul XII al PCR – 1979 de către C-tin Pîrvulescu, dizidenţa intelectualilor din ţară şi exil – Paul Goma, Doina Cornea, Mihai Botez, Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Ion Puiu, Gh. Calciu Dumitreasa, la care se adaugă în martie 1989 „scrisoarea celor şase” semnată de Silviu Brucan, Al.Bârlădeanu, Gh.Apostol, Corneliu Mănescu.

B. Căderea lui Ceauşescu începe odată cu mişcările de la Timişoara din 16 decembrie 1989, urmat de confruntări şi preluarea controlului oraşului de revoluţionari – 20 decembrie, extinderea în Bucureşti în timpul mitingului organizat de Ceauşescu – 21 decembrie, fuga cuplului dictatorial şi preluarea puterii de FSN – 22 decembrie, arestare, judecarea de urgenţă şi executarea cuplului Ceauşescu – 25 decembrie. Evenimentele violente au continuat în perioada 22-25 decembrie 1989, ceea ce a sporit numărul victimelor revoluţiei anticomuniste din România. Dacă în alte state est-europene regimurile comuniste s-au prăbuşit fără vărsare de sânge, în România acest proces s-a realizat prin violenţă, bilanţul oficial al evenimentelor fiind de 1 104 morţi şi 3 321 de răniţi, civili şi militari.

C.Statul de drept. Regăsirea pluralismului politic. FSN a anunţat revenirea la pluralism(reapar PNŢ, PSD, PNL, se creează UDMR, Vatra Românească), FSN devine partid şi câştigă detaşat alegerile din mai 1990 (victoria FSN -66% voturi şi a candidatului său la preşedinţie, Ion lliescu- 85% din voturi,   duce în zilele de 13-15 iunie la evenimente violente, ca urmare a atacării unor instituţii publice de către grupuri de manifestanţi şi a ripostei vioiente a minerilor veniţi din Valea Jiului în apărarea puterii; ei au evacuat Piaţa Universităţii, au devastat sediile PNŢCD şi PNL, precum şi pe cele ale unor ziare, au molestat numeroşi cetăţeni). Constituţia din 1991(modificată în 2003) proclama un stat de drept democratic şi social, bazat pe pluralism, separarea puterilor în stat, garantarea democraţiei şi drepturilor cetăţeneşti, independenţa justiţiei, republică semiprezidenţială, parlament bicameral.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.