Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Rezumat Baltagul

Rezumat Baltagul

    Romanul incepe cu o legenda care spune ca Dumnezeu, dupa ce a facut lumea, a dorit sa puna ordine in neamurile de pe pamant. A ales mai apoi pentru fiecare neam cate un lucru care-l caracterizeaza, astfel ca a ajuns si la munteni, carora le-a lasat muncile cu animalele (oile in special). Aceasta legenda era spusa de catre Nechifor Lipan. O spunea de cele mai multe ori la nunti si apoi nevestei sale, Vitoria, care se ocupa cu torsul lanii.

    Cei doi traiau in Magura Tarcaului, impreuna cu cei doi copii ai lor: Gheorghita si Minodora. In total au avut sapte copii, dar ceilalti cinci murisera de diferite boli. Acum, atat Gheorghita cat si Nechifor erau plecati de acasa… Nechifor era plecat la Dorna ca sa cumpere o turma de oi, iar Gheorghita era plecat la Jija, de unde astepta vesti de la tatal sau caci trebuia sa plateasca ceva datorii. Vitoria a primit o scrisoare de la Gheorghita in care acesta ii spunea ca ii este dor de casa, iar Minodora a primit o scrisoare de dragoste de la feciorul dascalului Andrei.

    Intr-o noapte, Vitoria l-a visat pe Nechifor trecand calare o revarsare de ape la asfintit. De atunci, neavand nici o veste de la el, isi facea griji zi de zi…

    Intr-o dupamiaza, Mitrea, un cioban, a venit pana la Vitoria acasa si i-a cerut o pereche de opinci, o tohoarca si o caciula, caci iarna se apropie si are mare nevoie de ele. Dupa ce i le-a dat Minodora, Mitrea s-a urcat pe casa pentru a desfunda hogeagul, caci Vitoria dorea sa faca foc si in soba din casa.

    Dupa ce au facut focul, au pus mancarea si au inceput sa manance. Minodora nu prea avea pofta de mancar, asa ca a fost putin certata de mama sa. Se tot gandea la fiul dascalului – Ghita Topor -… si abia astepta ca mama ei sa plece pe o perioada mai lunga de timp de acasa, ca sa poata petrece mai mult timp alaturi de iubitul sau.

    Vitoria a mers la preotul din sat ca sa-l intrebe si pe el ce are de facut in legatura cu visul pe care l-a avut in urma cu o seara. I-a dat si o foaie de hartie ca sa-i scrie o scrisoare lui Gheorghita. Toata lumea cu care se intalnea o intreba de barbatul sau… iar ea, auzind acestea, se rusina. Preotul i-a spus Vitoriei sa nu mai creada in vise, caci nu se pot da explicatii in urma viselor… Incercau amandoi sa-i gaseasca explicatii lui Nechifor pentru intarzierea sa. Parintele Daniil Milies i-a scris lui Gheorghita si i-a spus Vitoriei sa nu se ingrijoreze, caci se va intoarce in cele din urma.

    Vazand ca preotul nu i-a spus nimic clar, s-a hotarat sa mearga la baba Maranda, o vrajitoare din sat. Baba i-a spus ca l-a oprit o fata cu ochi verzi pe Nechifor, dar sa nu-si faca griji, pentru ca se va intoarce acasa cat de repede va putea. Acelasi lucru a iesit si din cartile de TAROT… Dupa ce a iesit de la Maranda din casa, a luat-o inspre casa ei… in curte s-a intalnit cu Mitrea, care dormea pe jos, langa gard.

    In apropierea sarbatorilor de iarna, s-a intors si Gheorghita de la apa Jijiei; si-a lasat oile in grija baciului Alexa. Toti l-au primit cu bucurie si apoi au intins o masa mare, caci lui Gheorghita ii era foame. Dupa ce au mai povestit putin despre viata pe care a dus-o baiatul prin acele parti, Vitoria i-a spus ca nu a primit nici o veste de la Nechifor si l-a rugat sa mearga sa-l caute… iar Gheorghita a fost de-acord. In ziua de Boboteaza, Vitoria s-a hotarat sa mearga pana la manastirea Bistrita si pana la / in Piatra ca sa se roage Sfintei Ana. La manastire s-a intalnit si cu prea sfintitul Visarion care a sfatuit-o sa mearga la primar si la jandarmi, sa le povesteasca si lor ce i s-a intamplat.

Vitoria a stat in acea seara la manastire, iar a doua zi a mers in / la Piatra la prefect ca sa-i spuna tot ce are pe inima. Prefectul i-a spus ca va face tot ce ii sta in putinta… si a indemnat-o sa faca si o jalba pe care sa o trimita sefilor. Dupa intalnirea cu prefectul, Vitoria a mers la preotul Daniil, care i-a spus ca ii va face cat mai curand jalba de care are nevoie si o va trimite la cine trebuie. Vitoria a spus ca vrea sa mearga cu Gheorghita pana la / in Dorna ca sa vada daca afla si ea ceva despre Nechifor… Deoarece vor pleca amandoi, Minodora trebuia sa plece la o manastire la ceva ruda de-a ei, asa ca pe data de douazeci si sapte februarie a plecat la manastire, alaturi de praznicul cuviosului parinte Procopie.

Pe data de noua martie, Vitoria impreuna cu Gheorghita au mers la slujba data de parintele Daniil pentru cei patruzeci de sfinti mucenici din Sevasta. Mai apoi, au mers acasa si s-au inteles cu Mitrea, deoarece casa ramanea in mainile lui cat cei doi erau plecati. Pe cand se pregateau sa manance, au venit preotul Milies, domnul Iordan (carciumarul) si negustorul (domnul David) caruia urma sa-i vanda Vitoria anumite lucruri pentru a-si face bani de drum. Dupa ce au plecat musafirii, Mitrea a impuscat un lup, caci le-a pus in primejdie animalele. Atunci, Vitoria s-a gandit ca ar fi mai bine daca ar lua pusca cu ea… ar fi mai in siguranta. Pe data de zece martie, vineri, de dimineata, cei doi au pornit in cautarea lui Nechifor.

Au mers impreuna cu negustorul David pana la Calugareni, unde nevasta acestuia i-a spus ca l-a vazut pe Nechifor in acea toamna, i-a zis ca nu are nici un tovaras de calatorie si ca are ceva bani la el. Pe drum, cand au oprit pe la hanul lui Donea, l-au intrebat pe acesta daca l-a vazut pe Nechifor. Donea le-a spus ca ultima data l-a vazut in toamna aceasta. Dupa ce s-au odihnit putin la domnul David acasa, au pornit incet-incet (in)spre Farcasa.

In Farcasa, tot cautandu-si un loc unde sa poata sta in gazda, au dat peste niste jandarmi care ii duceau pe doi oameni la judecata, deoarece nu aveau acte la ei si, se pare ca ii furau pe oameni fara ca acestia sa isi dea seama… erau de fapt niste oameni care se ocupau cu jocurile de noroc. Erau asa de haiosi, incat toata lumea radea in plina strada, chiar si Vitoria s-a bine dispus. In final, cei doi calatori s-au oprit la mos Pricop, care i-a gazduit peste noapte. Cei doi au aflat de la familia Pricop ca Nechifor a fost si pe la ei. Dupa ce auzise aceasta, Vitoria se tot gandea ca sotul ei s-ar putea sa nu mai fie in viata…

X. In ziua urmatoare, au mers la Borca, unde satenii i-au abatut din cale ca sa participe la o cumetrie. Aici s-au ospatat , iar Vitoria a inchinat impreuna cu nasii. Dupa ce au ajuns la / in Cruci, cei doi au dat peste o nunta. Aici, Vitoria a primit plosca si i-a facut o urare frumoasa miresei. Vitoria si-a facut din nou griji, deoarece a dat prima data de un botez si apoi de o nunta… in sinea ei, trebuia sa se fi intamplat invers pentru ca toate sa fie bine. I-a intrebat pe sateni daca l-au vazut cumva pe Nechifor, dar, din pacate, nimeni nu-l vazuse. Ajunsi in Vatra Dornei au mers la prefect, care le-a spus ca in luna noiembrie, Nechifor a cumparat trei sute de oi de la Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi (fusese cea mai mare vanzare din targ), iar mai apoi, Nechifor le vanduse o suta de oi unor ciobani de la munte pe care nu-i cunoscuse pana atunci…

Vitoria s-a hotarat sa o ia pe drumul pe care ar fi trebuit sa o ia si Nechifor la intoarcere… a oprit pe la ceva carciumi. Unul dintre carciumari i-a spus ca l-a vazut pe Nerchifor si isi aduce aminte de turma sa de trei sute de oi. Vitoria a mers impreuna cu Gheorghita prin Brosteni, prin Paltinis, prin Darmoxa si prin Borca. Ajunsi in Borca, ei afla pe unde a luat-o Nechifor cu oile, asa ca incearca sa o ia dupa urme. Au mers ei ce au mers, au trecut prin Sabasa si Stanisoara.

Au ajuns si in satul Suha, unde avea o crasma domnul Iorgu Vasiliu. Aici la cariuma, au aflat ca nu mai ajunsese decat doi din cei trei ciobani… adica Nechifor nu a mai ajuns aici. Una dintre crasmarite, Maria, le-a spus ca e ruda cu Ileana, sotia lui Bogza, unul dintre cei trei ciobani, tovarati de-ai lui Nechifor. Tot Maria le-a mai spus ca a auzit de la cei doi ca au cumparat toate oile unui cioban care locuia mai departe si ca i-au dat toti banii. Lumea spune insa ca cei doi oieri sunt capabili de jaf si chiar de crima. Maria i-a insotit pe cei doi la primarie, unde i-a intrebat pe cei doi ciobani incotro a luat-o cel care le-a vandut oile. Acestia au spus ca au facut tranzactia la Crucea Talienilor si ca nu stiu incotro a putut merge Nechifor. Auzind acestea, femeia impreuna cu fiul sau au mers din casa-n casa si au intrebat daca stie cineva ceva despre “omul cu caciula brumarie”. La o casa, Vitoria l-a recunoscut pe Lupu, cainele lor. La acea casa (din Sabasa) locuia domnul Toma, care a gasit cainele undeva pe munte… Lupu a fost foarte bucuros cand a vazut-o, si a venit repede la ea.

Domnului Toma nu i-a venit sa creada ca o femeie din Tarcau poate face atata drum doar ca sa-si gaseasca sotul… a ramas foarte surprins. Cainele i-a calauzit pe cei doi calatori intr-o rapa, unde gasira niste oase, niste zgarciuri, botforii, tasca, chimirul si caciula brumarie a lui Nechifor, iar mai incolo era scheletul calului sau, acoperit de niste paturi. Nechifor avea capul spart (de un baltag). Vazandu-l, Vitoria l-a strigat pe Gheroghita… dar nu pe fiul sau, ci pe barbatul sau. Asta era numele de botez al lui Nechifor. Pe parcurs insa, el si-a schimbat numele, caci a fost deochiat de cineva.

Vitoria a strans “ramasitele” lui Nechifor in timp ce Gheorghita plangea ca un copil. Spre seara, munteanca s-a intors in acel loc impreuna cu domnul Toma. Cat timp ea a fost plecata, Gheorghita a stat de paza in acel loc impreuna cu Lupu. In dimineata urmatoare, a ajuns acolo preotul iar a treia zi dimineata, autoritatile. Era nevoita sa le spuna totul autoritatilor, asa ca le-a povestit autoritatilor tot ceea ce a aflat pe parcurs. Cei doi ciobani trebuiau sa spuna tot ceea ce s-a intamplat atata timp cat au fost impreuna. Desi se presupunea ca cei doi carora le-a vandut oile sunt ucigasii lui Nechifor, Vitoria i-a chemat si pe ei la inmormantare.

Prefectul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile in Suha. Le facea vizite celor doi coibani carora le tot punea fel de fel de intrebari… cei doi nu pareau inca vinovati. Vitoria a asistat la dialogul dintre cei trei si i-a invitat pe cei doi impreuna cu nevestele lor la inmormantare. Celor doi oieri li s-a parut ciudat ca a asistat si munteanca la dialogul dintre ei si prefect, dar inca nu-si dadeau seama ce va urma…

Pomenirea lui Nechifor s-a facut acasa la domnul Toma, iar pentru ca era postul mare, era mai greu cu mancarea; bautura insa era destula. Incepusera bocetele…

A asistat la inmormantare si cucoana Maria… toti cei care ieseau de la inmormantare primeau cate un sfert de paine si cate un paharel de rachiu. Au fost prezenti si cei doi ciobani Calistrat Bogza si Ilie Cutui.

Indemnandu-i sa manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un baltag. I l-a cerut, spunandu-i ca si Gheorghita are un baltag la fel cu acesta. Munteanca a inceput sa le povesteasca celor doi faptele, asa cum stia ea ca s-au intamplat. La un moment dat, Vitoria i-a dat baltagul lui Gheorghita si l-a intrebat ce scrie pe el… acesta din urma, dupa ce l-a privit o vreme a spus: “Pentru o fapta, este numai o plata. Chiar daca as fi eu, mi-oi primi osanda de la cine se cuvine”. Dupa spusele acestea, Vitoria s-a uitat si ea mai atent la baltag si a spus ca cu acest baltag a fost omorat Nechifor. A urmat apoi o altercatie intre Bogza si Gheorghita. Cutui s-a predat si a spus ca totul a fost intocmai dupa spusele Vitoriei. Dupa ce i-au platit pe toti cei care i-au ajutat, au mai stat trei zile si au mers sa-si vada oile. Au facut parastasele cuvenite si s-au intors acasa. S-a intors si Minodora de la manastire, iar Vitoria a spus ca nu o lasa nicicum sa se marite cu fiul dascalului Andrei.

Locul lui Tudor Arghezi în literatura română

Locul lui Tudor Arghezi în literatura română

    Arghezi în timpul vieţii sale a scris atât poezii, cât şi proză.

    Din cadrul operelor în proză amintim lucrări mai mici ca: Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Tablete din ora de Kuty (1933), Bilete de papagal (1946), Pagini din trecut (1955), Lume veche, lume nouă (1958), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucureşti (1962), Răzleţe (1967); şi romane ca: Ochii maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-vestire (1936), Lina (1967).

    Poeziile sale au apărut în volume ca: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Versuri de seara (1935), Hore (1939), Una sută una poeme (1947), 1907-Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestriţe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). În aceste poezii scriitorul abordează mai multe teme.

    În cadrul poeziei filozofice urmăreşte ars poetica în poeziile Rugă de seară, Testament, Portret; lirica sociogonică în “Cântarea omului”; şi lirica existenţială în căutarea lui Dumnezeu şi în confruntarea cu moartea. În Psalmi poezia filozofică argheziană se adapă din singurătatea, ca fiinţa gânditoare a omului pe pământ. Sursa ei se află în permanenta căutare a unui “Dumnezeu” care refuză a se arăta şi care determină o stare sufletească de permanentă pendulare între credinţă şi tăgadă. Poetul acceptă şi refuză succesiv existenţa dumnezeului, trecând prin cele mai felurite şi contradictorii stări de spirit .Eşecul lui Arghezi de a ajunge la revelaţia divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieţii atâta vreme cât cerul rămâne mut.    În tema confruntării omului cu moartea distingem trei atitudini:

a.) spaima de nefiinţă, de neant (Duhovnicească)

b.) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a morţii (De-a v-aţi ascuns)

c.) spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăieşte, omul se ilustrează prin realizările şi împlinirile sale (De ce-aş fi trist ?).

    Poezia socială în concepţia lui Tudor Arghezi este una de angajare socială, de participare activă la transformarea naturii şi a omului însuşi, a societăţii aşa cum vedem în Rugă de seară, Testament, Belşug, Plugule, Caligula, Blesteme, Cântare omului, 1907-Peizaje.

    Poezia erotică arghezienă se resimte de influenţa eminesciană. Poezii de dragoste întâlnim în volumele Cuvinte potrivite (Melancolie, Toamna, Despărţire, Creion (obrajii tăi mi-s dragi), Creion (Trecând pe puntea-ngustă)) şi volumul Versuri de seară.

    Două atitudini se pot defini in trăirea sentimentului de dragoste:

a.) Una de reticenţă, de amânare a clipei erotice (Melancolie, Creion (Obrajii tai mi-s dragi)

b.) Împlinirea erotică care este urmărită şi exprimată în ambianta universului casnic din care natura vegetală şi animală, în toată bogăţia, varietatea şi splendoarea ei, nu poate lipsi.

    Femeia devine stăpâna acestui univers, ea fertilizează acest univers în care bărbatul devine sub influenţa pozitivă a femeii un luptător şi un demiurg (Mireasa, Căsnicie, Mirele).

    Urmărind Poezia jocului, a boabei şi a fărâmei observăm că Tudor Arghezi continuă tradiţia lui Emil Gîrleanu şi a lui George Topîrceanu în descrierea universului mărunt, al vieţuitoarelor fără cuvânt. Nicăieri ca până la el lumea vieţuitoarelor fără cuvânt, de la gâzele minuscule, la felurimea păsărilor (cocoşi, rândunele, vrăbii, lăstuni, etc.) şi patrupedelor casnice (vaci, măgari, iezi, purcei, căţei, pisici, etc.) n-a căpătat un contur mai unitar şi mai complex zeitatea umană, în cele mai felurite ipostaze, de la copil până la matur. Poetul se coboară până la dimensiunea ludică a vieţii. Din toată această poezie (Cântec de adormit Miţura, Versuri de seară, Buruieni, Mărţişoare, Cartea cu jucării, Copilăreşti, Prisaca ), reiese gingăşie, inocenţă, prospeţime si delicateţe. Universul e mărunt, atitudinea e de joc, dar meşteşugul poetului e neîntrecut şi metafora se insinuează firesc în text pentru a sublinia că esenţele cele mari ale vieţii există şi în lumea măruntă de cele mai multe ori adevărate şi mai convingătoare ,în orice caz statornice, decât in lumea gravă a oamenilor.

Moara cu noroc comentariu

Moara cu noroc comentariu

“Moara cu noroc” este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia prozei noastre. Slavici este unul din stralucitii reprezentanti ai realismului obiectiv in litaratura noastra, un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a picta mediul social si de a crea tipologii complexe.

Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste, pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.

Compozitia nuvelei este clasica, conflictul se desfasoara liniar si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole, respectandu-se ordinea cronologica a desfasurarii lor. Unitatea intregului, a feliei de viata autentica este sugerata de cuvintele batranei, cu care se inchide si se deschide cartea (“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit”, “Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat”).

Saracia, pretuita de Slavici in alte nuvele pentru puterea ei miraculoasa de a mentine echilibrul sufletesc al omului, linistea vietii lui, devine la inceputul nuvelei “Moara cu noroc” motiv de puternice framantari, dand lui Ghita un sentiment de inferioritate. El identifica saracia cu lipsa de demnitate si doreste sa se imbogateasca nu pentru a trai bine, ci pentru a fi cineva, pentru a fi respectat. Nemultumit de conditia sa sociala, el simte ca ar putea face si altceva, mai rentabil, decat sa carpeasca cizmele satenilor. Si, in ciuda rezervelor exprimate de soacra sa (care intruchipeaza in nuvela intelepciunea varstei si a experientei) se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. La inceput totul mergea bine si viata era prospera. Momentul intrigii, ce declanseaza conflictul si intreaga desfasurare a actiunii il constituie aparitia la Moara cu noroc a lui Lica Samadaul, stapan temut al acestor locuri. Ana, nevasta lui Ghita, cu un simt feminin caracteristic, intuieste ca Lica este “om rau si primejdios”. In sinea lui, si Ghita avea aceeasi banuiala, dar intelege ca pentru a ramane la Moara cu noroc trebuie sa devina omul Samadaului. Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita intra in mecanismul necrutator al afacerilor necinstite ale lui Lica. Stapanit de setea de bani, Ghita se va instraina treptat de Ana si se va lasa manevrat de Lica, devenindu-I complice. Depune marturie falsa la proces in legatura cu omorul si jaful din padure, scapandu-l pe Samadau de pedeapsa binemeritata a legii.

De acum, prabusirea lui Ghita este inevitabila. Eroul este aprins de setea de razbunare, dupa ce Lica il necinsteste si in viata familiala. Astfel, Ghita se hotaraste sa-l dea prins pe Lica jandarmului Pintea. Cei doi se hotarasc sa-I intinda o cursa, aruncand-o pe Ana drept momeala. Dar onoarea familiei sale este din nou stirbita, iar Lica scapa fara sa fi fost dovedit vinovat.

Intorcandu-se la Moara cu noroc, Ghita isi ucide sotia si este, la randul lui, ucis din comanda lui Lica. Adept al unei morale intransigente, Slavici isi pedepseste exemplar toate personajele nuvelei amestecate in afaceri necinstite: arendasul este pradat si batut, femeia cea tanara, banuita de Lica a avea “slabiciune de aur si de pietre scumpe” este asasinata prin sufocare, Buza-Rupta si Saila-Boarul sunt osanditi pe viata; iar Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar uscat. Iar pentru a purifica locul afacerilor necurate un incendiu mistuie carciuma.

Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si verosimile, al caror destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Ele sunt la inceput personaje antitetice, care evolueaza paralel, devenind complementare. Analiza psihologica, monologul si dialogul, faptele si gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje, dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul vietii lui. Om onest la inceput, el este incpabil sa reziste tentatiei de a se imbogatii dupa ce se muta la Moara cu noroc. Ghita va deveni complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului, sub inraurirea caruia prabusirea sa morala este inevitabila. Autorul surprinde, cu real talent de analist, framantarile lui Ghita, oscilatiile de lumina si umbra, momentele de insingurare, dar si cele de omenie cand isi aduce aminte de nevasta si copii, macinat de remuscari. Fricos si las, el se implica tot mai mult in faptele marsave puse la cale de Lica. Jura fals la judecata, iar dezumanizarea sa se manifesta in toata amploarea. De la complicitate la crima nu a mai ramas decat un pas. Ghita cade invins de propriul sau destin, caci patima de bani nu poate fi stapanita.

Ana, prin destinul ei tragic, este o victima a incapacitatii sale de a se raporta la simtul masurii si al echilibrului in tot ceea ce intreprinde. Cu o intuitie deosebita, ea isi da seama de la inceput de firea ticaloasa si patimasa a lui Lica si isi avertizeaza sotul. Facand din bani o unica pasiune, Ghita refuza sa mai comunice sincer cu sotia sa. Ana, lipsita de sprijinul moral al sotului, si indemnata tot de el, “simti tragere de inima pentru Lica”.

In prezentarea evolutiei Anei, Slavici se dovedeste un fin cunoscator al psihologiei feminine. Cand ea era supusa acestui zbucium sufletesc, se mai afla la varsta la care cantecul si jocul nu dispar inca, facand-o capabila de emotii, simtaminte si vibratii pure. Tradarea barbatului nu este pentru ea un gest necugetat, un capriciu superficial. Cand iubirea pentru Ghita dispare, in sufletul Anei se aprinde dispretul. Ultimele zvacniri din final, cand este ucisa, sugereaza ura si dispretul pentru Ghita, setea de razbunare si patima pentru Lica.

Lica Samadaul exercita asupra tuturor o dominatie fascinanta. El este un erou unic in literatura noastra prin chipul sau demonic (“Tu nu esti om Lica, ci diavol”).

Slavici il caracterizeaza indirect, prin apartenenta la acea categorie a pastorilor, specifica economiei ardelenesti din vremea sa. In aceasta categorie, Samadaul ocupa un loc aparte, fiind: “om cu stare, care poate sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati”. Lica este individualizat printr-un portret fizic alcatuit din trasaturi caractersistice: “un om ca de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata cu mustata lunga, cu ochi mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Autoritate suprema, stapan al locurilor, este un caracter plin de contradictii, fiind darz si hotarat, dar in acelasi timp, sadic si amenintator sau cu izbucniri de autentica duiosie. El se caracterizeaza prin faptele savarsite si prin impresiile ce le lasa asupra celorlalte personaje.

Asprimea de om primitiv a lui Lica este insa asociata cu un fel de noblete salbatica; el este generos cu cei ce-l sprijina in afaceri iar la petreceri devine vesel si bun.

Prin personalitatea sa puternica, Samadaul are asupra celorlalti efecte catastrofale. In final va cadea si el, atingand calea sinuciderii.

Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigida, dictata de prejudecati, ci le da libertatea de a se manifesta, in imprejurarile in care le pune viata, dupa propriile indemnuri, dupa imperativele sufletului lor. Ni se releva astfel, nu numai caractere gata formate, ci si felul in care ajung oamenii sa fie asa cum sunt. A creea personaje prin care sa arati ca, asupra predispozitiilor psihice innascute, societatea in care traiesc si intamplarile vietii lor exercita influente ce le transforma caracterul reprezinta pentru vremea lui Slavici o noutate in literatura romana si un punct avansat al aplicarii metodei realiste in arta literara. Scriitorul pune accentul pe evolutia artistica a personajelor epice, acordand o atentie deosebita evenimentelor aflate in legatura directa cu personajele, precum si interventiei lor nemijlocite in desfasurarea intamplarilor.

Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale, fiind un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit.

In conceptia autorului viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu, care oricum se va implini. De aceea el nu se simte in nici un fel obligat sa explice nimic, ci numai sa descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului (“simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data”).

Definitorie pentru arta realizarii personajelor la Slavici este o mare putere de interiorizare. Aceasta a facut ca eroii sai sa fie infatisati in zbuciumul lor launtric, nu numai in manifestarile lor exterioare. Originalitatea artei portretistice consta in faptul ca personajele au insusiri numeroase, pozitive si negative, cu vointa si slabicini, se comporta asemeni unor fiinte reale. Desi portretul fizic este concis, redus la esential, accentul cade pe adjectivele cu rol de epitet caracterizator (“Ana era inteleapta si asezata… Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtire, Ana era sprintena si mladioasa”).

Scriitor obiectiv, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele. Dialogurile, fiind reflectari ale intimitatii omului, au o mare putere de caracterizare psihica. Remarcabile sunt insa si expresiile, zicatorile si proverbele.

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.