Archive for the ‘romantism’ Category

Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul

Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul

Nuvela ‘’Alexandru Lapusneanu’’ are un numar relativ redus de personaje fata de roman,dar mai multe decat schita.

Accentul cade pe caracterizarea complexa a personajului principal.

Alexandru Lapusneanu este personajul principal,numele lui constituind titlul nuvelei. Este un personaj real,cu atestare istorica,infatisat in timpul celei de-a doua domnii.

Pe Lapusneanu il caracterizeaza cruzimea nemasurata,provenita dintr-o ura fara margini,dusa aproape la paroxism fata de boierimea tradatoare,lacoma de averi,spoliatoare a taranimii. E viclean,ipocrit,de o inteligenta diabolica,isi calca juramintele,e cinic si de un umor macabru,atunci cand ii arata doamnei Ruxandra,piramida de capete drept ‘’un leac de frica.’’

Nu este o simpla bruta insetata de sange,ci este un monarh absolut,ce nu tolereaza opozitia boierilor.

Este lucid si prevazator,cere parerea altora si isi exprima indoiala,este orgolios si darz,neabatut in hotararea sa,nu cedeaza si nu renunta usor ,de aceea respinge categoric si manios pretentia acestora de a nu intra in tara.

‘’-Daca voi nu ma vreti,eu va vreu pe voi,si voi merge ori cu voia,ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt.’’

Lapusneanu are o bogata experienta,incat isi da seama de adevaratele intentii ale lui Motoc,caruia i se adreseaza fara menajamente:

‘’ – Sa ma-ncred in voi?zise Lapusneanu,intelegand planul lui. Pesemne gandeati ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: <<Lupul parul schimba,iar naravul ba?>>’’

Totodata este un fin psiholog care sesizeaza cu usurinta caracterul si psihologia celor din jur. Pentru el,Veverita este un opozant vechi si deschis ,Spanioc este patriotul tanar si orgolios,Stroici un copil nestiutor si necunoscator de oameni caruia ‘’i se pare ca toate paserile ce zboara se mananca’’,iar Motoc este’’invechit in rele’’,deprins a se ciocoi la toti domnii,pe care i-a tradat pe rand.

Voievodul dovedeste abilitate politica,deoarece se apropie de popor ,indreptand nemultumirile acestuia catre boieri.

De aceea,gandind acest plan,el i se adreseaza lui Motoc: ‘’te voi cruta,caci imi esti trebuitor,ca sa ma usurezi de blestemurile norodului.’’

Inca de la sosirea sa’’norodul pretutindene il intampina cu bucurie si nadejde,aducandu-si aminte de intaia lui domnie ’’,caci nu-si da seama de adevaratul caracter al domnitorului.

La el nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxandra nu este constanta ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele savarsite:’’Lapusneanu posomorandu-se,desfacu bratele:Ruxandra cazu la picioarele lui’’.

Caracterizarea directa facuta de narator,este realizata prin expresii ca ‘’aceasta dasantata cuvantare’’,’’a-si dezvalui uratul caracter’’,’’dorul lui cel tiranic’’,’’vorbele tiranului ’’,dar acestea sunt putine,caci stilul naratorului se caracterizeaza prin obiectivitate. Alteori caracterizarea directa este facuta de alte personaje:’’bunul meu domn’’,’’viteazul meu sot(doamna Ruxandra)’’,’’crud si cumplit este omul acesta(Teofan)’’. Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate insa prin gesturi,prin mimica si prin felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse in evident printr-o serie de expresii,ca:’’silindu-se a zambi’’,’’ochii scantaiara ca un fulger’’,’’ochii lui hojma clipeau ’’,’’azvarli cu manie’’,’’raspunse cu sange rece’’,etc….

Comportamentul personajului ii reflecta si el,indirect,insusirile,iar acesta este relevant atat in momentele de sinceritate,de manifestare fireasca,cat si de ipocrizie,de disimulare.

Lapusneanu e in stare(vazandu-se popit)sa profere injurii la adresa clerului ,lucru infiorator pentru acea vreme,cu atat mai groaznic cu cat el este la un pas de moarte. Ar fi fost capabil chiar sa-si ucida sotia si pruncul,atunci cand presimte alianta cu dusmanii lui neimpacati:’’M-ati popit voi,dar de ma voi indrepta,pe multi am sa popesc si eu!iar pe cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei,ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si dusmanilor mei’’.

Capacitatea de cruzime si de ura a personajului este enorma si nu se poate masura decat cu rautatea si intrigile boierilor,adversarilor sai. In aceasta zbatere a sa, Alexandru Lapusneanu devine o natura problematica.

Dupa cum se observa, Costache Negruzzi creaza un personaj complex in persoana lui Alexandru Lapusneanu.

Tema si viziunea despre lume in textul poetic eminescian Lacul de Mihai Eminescu

Tema si viziunea despre lume in textul poetic eminescian Lacul de Mihai Eminescu

Dintre elegiile eminesciene ce îmbină în mod armonios sentimentul erotic cu sentimentul naturii, „Lacul” este una dintre cele mai cunoscute.
Ţinând seama de titlul acesteia, reluat prin inversiune în primul vers, am fi tentaţi sa considerăm poezia un pastel. La Eminescu nu se poate însă vorbi de pasteluri, în maniera în care a cultivat Alecsandri această specie, pentru că Eminescu nu este niciodată un contemplator detaşat de cadrul natural descris, ci este parte componentă a peisajului, iar reflectarea se face de pe poziţia celui care este în mijlocul naturii.
Specia preferată, pe care o ilustrează şi poezia „Lacul”, este idila care îmbină în mod armonios sentimentul iubirii cu sentimentul naturii.
Discursul liric dă glas dorinţei de iubire, unui vis de iubire ideală desfăşurată în sânul naturii care, prin transfigurare devine martor si ocrotitor al idilei.
Compoziţional, poezia formată din cinci catrene este structurată în trei secvenţe poetice construite simetric. Prima secvenţa este formată din strofa întâi şi primele două versuri din strofa a doua şi infăţişează cadrul natural real; secvenţa a doua, reprezentată de strofa de mijloc, prezintă visul de iubire, iar cea de-a treia secvenţă este construită simetric cu prima, prin revenire la cadrul natural real.
Discursul liric transmite gradat diferite stări sufleteşti. Astfel, in prima parte, folosind verbele la indicativ prezent, este construit un cadru natural romantic, specific eminescian, creat prin personificare ca fiind in consonanţă cu trăirile eului liric. Epitetele cromatice („albe”, „albastru”, „galbeni”) conturează un tablou viu, colorat şi luminos care, personoficat („tresarind”, „cutremură”), transmite sentimentul de aşteptare a iubitei, trăit de eul liric. Starea de încordare proprie eului liric este sugerată prin enumeraţie şi repetiţie: „Şi eu trec de-a lung de maluri/Parc-ascult şi parcă aştept/ Ea din trestii să răsară.”
Ce-a de-a doua secvenţă poetică, construită in exclusivitate cu verbe la conjunctiv ce sugerează o stare de incertitudine, de nesiguranţă( „să sărim”, „sa plutim”, „să scap”) transmite visul de dragoste, speranţa împlinirii unei iubiri ideale, construind unul din cele mai frumoase pasaje erotice din lirica eminesciană. Confesiunea eului liric este susţinută de verbe la persoana întâi, plural, acesta imaginându-se într-o consonanţă perfectă cu iubita care însă nu este definită, fiind numită o singură dată prin pronumele de persoana a treia singular ea. Natura descrisă in prima strofă ca martoră a idilei, devine acum prin personificare partenerul îndrăgostiţilor. Epitetele personificatoare antepuse( „blânda lună”, „lin foşnească”, „unduioasa apă”) sugerează o natură ocrotitoare. Trăirea afectivă creşte în intensitate, stare intimă sugerată de dativul etic(„să-mi cadă lin pe piept”).
Trezirea din acest vis, revenirea la realitate se face prin intermediul conjuncţiei adversative „dar” cu care începe ultima secvenţă lirică alcătuită simetric cu prima. Dar, dacă, de exemplu, prin inversiune în prima secvenţă lirică se aducea în prim-plan natura prin antepunerea epitetelor „singuratic” şi „în zadar” ca şi cele două verbe „suspin” şi „sufăr” aduc în atenţie deziluzia, tristeţea şi însingurarea eului liric. Asonanţa creată prin reluarea consoanelor siflante”s,z” sugerează parcă plânsul interior al eului liric. În consonanţă cu această trăire, natura personificată simte parcă aceeaşi trăire sufletească sugerată de construcţia metaforică cu valoare de epitet personificator: ”încărcat cu flori de nufăr”.
În ciuda simplităţii aparente a poeziei, din text se degajă o vrajă aparte datorită muzicalităţii versurilor, plasticităţii, imaginilor, a îmbinării imaginii vizuale „nuferi galbeni îl încarcă” cu imaginea auditivă: „Vântu-n trestii lin foşnească” precum şi a atmosferei generate de cadrul natural. Deşi iubirea rămâne neîmplinită, atmosfera este senină si de calmă resemnare.
Poezia „Lacul” este o creaţie lirică de dragoste si de natură, o idilă cu elemente de pastel în care se îmbină sentimentul dragostei pentru fiinţa iubită cu adoraţia faţă de frumuseţile naturii.

Tema si viziunea despre lume in nuvela pasoptista Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Tema si viziunea despre lume in nuvela pasoptista Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, o nuvelă de factură romantică.
Nuvela este publicată în primul volum al revistei „Dacia literară”, în anul 1840, şi urmează ideile formulate de Mihail Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-program, intitulat „Introducţie”. Este vorba despre promovarea unei literaturi române originale şi de orientarea acesteia către teme, cum ar fi „istoria noastră, frumoasele noastre ţări, obiceiurile noastre”.
Tema nuvelei este prezentarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, şi anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Conflictul este de ordin social-politic , constând în lupta pentru putere între domnitor şi boieri.
Timpul şi spatiul sunt precizate, fiind vorba despre cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, fapt ce dă verosimilitate textului. In primele trei capitole, actiunea se desfăşoară imediat după preluarea puterii, urmând ca în al patrulea capitol actiunea să se petreacă cu patru ani mai târziu, în momentul morţii domnitorului.
Subiectul se derulează în cele patru capitole care au la început câte un motto replici ale personajelor, două ale domnitorului şi alte două ale unei jupânese căruia îi fusese ucis bărbatul şi ale multimii revoltate: ”dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, ai să dai samă, doamnă!, ”capul lui Moţoc vrem…” şi ”de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.
Textul poate fi structurat pe momentele subiectului. Expoziţiunea prezintă contextul în care are loc acţiunea, mai exact întoarcerea lui Lăpuşneanu la tronul Moldovei, cu ajutorul unei armate otomane.Intriga este reprezentată de momentul în care Lăpuşneanu se întoarce la tron şi decide să se răzbune pe boieri. Desfăşurarea actiunii prezinta o serie de evenimente declanşate de domnia lui Lăpuşneanu: fuga lui Tomşa în Muntenia, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti, uciderea sau torturarea adversarilor. Teroarea atinge punctul culminant în capitolul al III-lea , în secvenţa uciderii celor patruzeci şi şapte de boieri, a piramidei de capete şi a uciderii lui Moţoc de către mulţimea revoltată. Lăpuşneanu îşi manifestă dorinţa puternică de răzbunare prin acte sângeroase, îndreptate împotriva boierilor care l-au trădat în timpul primei domnii. Capitolul dezvăluie magistral cruzimea luptei pentru putere şi fixează un personaj memorabil, Lăpuşneanu, prin voinţa lui patologică de a-i supune pe ceilalţi. Domnul le întinde adversarilor o capcană în care aceştia cad cu uşurinţă. Îmbrăcat cu ”toată pompa domnească” ţine o cuvântare în biserică, cerându-şi iertare pentru cruzimea de până atunci şi invitându-I la un ospăţ de împăcare. În timpul măcelului, priveşte spectacolul de la distanţă, cu acelaşi sânge rece şi cinism cu care va construi apoi o piramidă din capetele boierilor ucişi, aşezate după rangul morţilor. Piramida este ”leacul de frică”, promis doamnei Ruxanda. Deznodământul coincide cu moartea domnitorului. Peste câţiva ani, bolnav , Alexandru Lăpuşneanu se retrage la Cetatea Hotinului unde este otrăvit de soţia sa, la sfatul a doi boieri (Spancioc şi Stroici, fugari în Polonia, după cuvântarea din biserică).
Personajul principal al nuvelei este caracterizat indirect, în primul rând, prin acţiune şi prin relaţia cu celelate personaje. Cele câteva intervenţii directe ale naratorului (obiectiv, prin urmare neutru, în cea mai mare parte a textului) precizează ideea tiranului, tipologie de natură romantică, întrucât romantismul preferă personajele excepţionale. Lăpuşneanu este crud, prin pedepsele aplicate boierilor şi viclean, prin modul în care îi atrage pe acestia la ospăţ cu scopul de a-i ucide. Lăpuşneanu manipulează mulţimea, poporul ajungând la concluzia că Moţoc este vinovatul pentru tot ce se întâmplă. Cu „sânge rece”, el îl dă pe Moţoc mulţimii revoltate, spunând că face un act de dreptate. Acesta nu subestimeaza puterea norodului, spunând despre oamenii simpli că sunt „ proşti, dar mulţi”.
Inspirată de cronica lui Grigore Ureche, nuvela lui Negruzzi creează un personaj romantic, actual şi acum prin psihologia lui: Lăpuşneanu este una dintre cele mai reuşite imagini literare ale puterii abuzive, la limita patologicului.
În plus, în spirit romantic, nuvela creează un cadru adecvat evoluţiei protagonistului, prin culoarea de epocă. Vestimentaţia personajelor are rolul de a reda atmosfera epocii („purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa turcească”). Pitoreşti sunt, mai ales, obiceiurile prezentate, cum ar fi modurile de adresare a boierilor către domnitor („îi sărută mâna”, „se închină până la pământ”), dar şi obiceiul de a se întoarce la domnie cu ajutorul lefegiilor.
Opera „Alexandru Lăpuşneanul” este deosebită nu atât prin temă, istoria națională, obişnuită în romantismul paşoptist, cât prin personajul central, prin construcţia riguroasă a subiectului care creează impresia acumulării gradate a tensiunii şi printr-o naraţiune concisă, obiectivă.

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.