Archive for the ‘caracterizari’ Category

Particularitati de constructie personaj basm cult

Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin originalitatea stilului, a lăsat posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul şi spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerată „sinteză a basmului românesc” ( Nicolae Ciobanu ), se dezvoltă pe un tipar narativ tradiţional, particularizat prin intervenţiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare în funcţie de propriile structuri mentale şi de propriile concepţii. Tema basmului menţionat este reprezentată de confruntarea dintre bine şi rău, pe parcursul căreia un erou se desăvârşeşte, aventurându-se în cucerirea lumii, pentru supunerea ei. Conflictul, dezvoltat pe schema tradiţională, este mai complicat decât în cazul modelului popular, prin implicarea unor personaje complexe şi prin dimensiunea psihologică.

Basmul cult aduce inovaţii structurii basmului popular şi în privinţa acţiunii, prin multiplicarea numărului probelor la care este supus eroul şi prin complicarea lor progresivă până la deznodământul tipic. Personajul principal nu mai este învestit cu calităţi excepţionale, ca în basmul popular, nu mai are puteri neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza şi are un caracter complex, reunind calităţi şi defecte. De aici, autenticitatea umană pe care o dobândeşte eroul şi care îi conferă un caracter aparte. Deşi aparţine tipologiei voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic atributul invincibilităţii necondiţionate, asigurată de miraculoasa lui putere, Harap-Alb este departe de tiparele convenţionale. Autorul îl construieşte accentuându-i latura umană – este şovăitor în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Se distinge printr-o calitate excepţională, care îl impune ca erou exemplar: bunătatea. George Călinescu observă că eroul lui Creangă nu e mai viteaz decât alţii, adică decât fraţii săi, şi nici decât alţi oameni de aceeaşi condiţie. Compensându-i slăbiciunile firesc umane, bunătatea şi mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea de arhisemn (simbol ) al binelui. Personajele auxiliare care i se alătură eroului, datorită acestei calităţi – Sfânta Duminică, calul năzdrăvan, furnicile, albinele, giganţii fabuloşi – extind această calitate dominantă a eroului în sfera întregului univers.

Titlul neobişnuit al basmului evidenţiază dubla personalitate a protagonistului, reprezentată printr-o identitate reală ( de tânăr prinţ ) şi una aparentă ( de slugă a Spânului ); totodată, acesta reflectă, prin contrastul cromatic „negru – alb”, armonizarea defectelor şi a calităţilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele. Majoritatea eroilor acestui basm stăpânesc tehnica psihologică a disimulării, creându-şi false identităţi, cu motivaţii distincte: bătrânul crai îşi ascunde calitatea părintească şi socială în pielea unui urs, ca să poată verifica tenacitatea şi responsabilitatea feciorilor săi. El doreşte să se convingă care dintre aceştia întruneşte calităţile necesare pentru a prelua conducerea împărăţiei fratelui său; Spânul obţine, prin viclenie, falsa identitate a unui fecior de crai, prin intermediul căreia doreşte să parvină social, căsătorindu-se cu o prinţesă şi devenind apoi el însuşi împărat; Sfânta Duminică se metamorfozează în cerşetoare ca să probeze cele două însuşiri umane – esenţiale în viziunea ei – ale tânărului erou, simţul creştin al milei şi mărinimia faţă de bătrâni şi sărmani. Spre deosebire de cei care îşi modifică identitatea benevol, protagonistul basmului cult va fi constrâns de jurământul depus în faţa Spânului ( pentru a-şi salva viaţa ) să accepte înfăţişarea, vestimentaţia şi atribuţiile unui servitor. Pe toată durata întâmplărilor, din momentul când îl cunoaşte pe Spân şi până când îşi va recăpăta adevărata condiţie, eroul va fi obligat să lupte pentru a-şi afirma drepturile şi pentru a se regăsi. El se individualizează numai după întâlnirea cu Spânul, confruntarea cu personajul negativ formându-l ca om. Până atunci, neavând experienţă, nu are nici identitate. Trăsăturile eroului se dezvăluie treptat, prin implicarea sa în acţiune. Este caracterizat direct şi indirect. Caracterizarea directă este realizată din perspectiva naratorului, care îi apreciază o trăsătură morală – „boboc în felul său la trebi de aieste” – , şi din perspectiva altor personaje – Sfânta Duminică şi Spânul, care au opinii divergente. Sfânta Duminică îi apreciază bunătatea şi cuminţenia – „Vedea-te-aş împărat, luminate crăişor” – , în timp ce Spânul îl dispreţuieşte – „slugă vicleană ce-mi eşti”. Caracterizarea indirectă este, însă, cea mai complexă modalitate de caracterizare.

Încă din prima parte a acţiunii, mezinul se dovedeşte foarte sensibil la reproşurile tatălui, dezamăgit de eşecurile celor doi fii mai mari. În timp ce băieţii mai mari rămân indiferenţi la reproşurile tatălui, mezinul plânge ruşinat, „lovit în adâncul sufletului” de mustrările părinteşti. Reacţia mezinului relevă o psihologie aparte – se comportă omeneşte cu bătrâna care era Sfânta Duminică. Cu toată neîncrederea, îi dă mătuşii un ban, de milă şi, de aceea, are acces la un plan magic pe care fraţii mai mari îl ratează, prin atitudinea orgolioasă şi dispreţuitoare. Mezinul pleacă în cucerirea lumii având o triplă motivaţie: să se cunoască pe sine şi realele lui posibilităţi, drumul către împărăţia unchiului devenind o iniţiere în revelarea propriei identităţi; să-şi ia revanşa asupra fraţilor mai vârstnici, dintr-un simţ firesc al competitivităţii între oameni; să aline deziluzia şi amărăciunea părintească şi să-i demonstreze craiului că neîncrederea iniţială a fost neîntemeiată.

 

Naivitatea, una dintre trăsăturile morale definitorii pentru tânărul aflat la început de drum, este reliefată prin gestul de a-l accepta pe Spânul întâlnit în pădure drept însoţitor. Înşelat de aparenţe, fiul craiului, „boboc în felul său la trebi de aieste”, face un pact cu diavolul care va conduce la pierderea condiţiei iniţiale – de fiu al craiului şi potenţial moştenitor al Împăratului Verde – şi la dobândirea unei condiţii noi – de slugă a Spânului. Acest pact dobândeşte, înPovestea lui Arap-Alb, o semnificaţie aparte, pentru că, datorită robiei Spânului, eroul va conştientiza propriile slăbiciuni şi va putea evolua. Aşadar, principiul răului devine o parte complementară a dimensiunii umane a eroului, conceput ca o sumă de ezitări şi de acte curajoase. Harap-Alb intră, în călătoria lui iniţiatică, pe un tărâm necunoscut, de aceea este absolut necesar să-i înţeleagă semnificaţiile, prin depăşirea probelor.

Din momentul în care fiul craiului dobândeşte un nume, prin intervenţia Spânului, încep muncile protagonistului, care sunt tot atâtea trepte de iniţiere, de la vârsta naivităţii până la a doua naştere, ca stăpân al împărăţiei unchiului său. Probele pe care le parcurge sunt echivalente, în plan simbolic, cu maturizarea fizică, psihică şi afectivă. Ezitant şi descurajat înaintea fiecărei probe, Harap-Alb dobândeşte, prin susţinerea celorlalte personaje – calul, Sfânta Duminică, Gerilă, Setilă, Flămânzilă etc. – conştiinţa propriei valori umane: „Fii încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută, Harap-Alb.” Ion Creangă a modificat radical personalitatea eroului, circumscris, în basmul tradiţional, prozaismului faptei ( un fel de Hercule autohtonizat ), înzestrat, însă, cu harul milosteniei în basmul cult. El este un tânăr harnic, omenos, îndatoritor, milostiv, virtuţi consacrate în sistemul etic popular. El îşi demonstrează altruismul, oferindu-şi ajutorul dezinteresat chiar şi celor mai umile vieţuitoare ( albinele, furnicile ). Portretul său se conturează treptat, în special prin mijloace indirecte de caracterizare, deoarece majoritatea trăsăturilor reies din fapte, acţiuni, limbaj. Dacăportretul fizic este aproape absent, ca în cazul eroului tipic de basm, precizându-se doar calitatea de cel mai tânăr dintre fii, portretul moral se defineşte treptat, prin însumarea trăsăturilor. Experienţa de viaţă se dobândeşte treptat, prin confruntarea cu forţele malefice mai mult sau mai puţin declarate ( Spânul, Cerbul, Ursul, Împăratul Roş ). Cucerirea unor spaţii din ce în ce mai largi – grădina Ursului, pădurea Cerbului, teritoriul peste care stăpâneşte Împăratul Roş – se asociază cu maturizarea progresivă a eroului, capabil să-şi asume responsabilităţi din ce în ce mai mari. Învestirea eroului ca împărat, după moartea simbolică şi reînvierea cu ajutorul obiectelor magice, marchează cucerirea deplină a sinelui. Din eroul şovăielnic şi temător, Harap-Alb devine omul matur, stăpân al propriului destin. Pe acest drum al cunoaşterii de sine, al trecerii de la vârsta inocentă la maturitatea lămurită, personajul supranatural din basmele populare se umanizează treptat, ajungând să treacă din condiţia de slugă în aceea de stăpân şi descoperind necesitatea de a alterna, în viaţă, izbânda cu eşecul şi de a cunoaşte suferinţa umană: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, […] vei crede celor asupriţi şi năcăjiţi, pentru că ştii acum ce e năcazul…” Moartea violentă este urmată de o renaştere spirituală, totul integrându-se într-un ritual care aminteşte de miturile originare. Renaşterea lui Harap-Alb stă sub semnul iubirii: „Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb de nu eram eu, zise fata împăratului Roş, sărutându-l cu drag şi dându-i iar paloşul în stăpânire”. Spânul părăseşte scena, îndeplinindu-şi menirea: iniţierea ia sfârşit, tânărul crăişor devine om întreg la fire. În cazul eroului propus de Ion Creangă, este evidentă descendenţa lui din lumea reală. Firescul existenţei sale şi al dezvoltării personalităţii până la dobândirea învestiturii de împărat îl apropie pe eroul din basmul cult de modelul real uman, mai mult decât în cazul eroului din basmul popular.

Maturizat de experienţele dramatice, după ce învinge dificultăţi care păreau insurmontabile, eroul primeşte învestitura binemeritată de împărat. Cu alte cuvinte, depăşeşte obstacolele inerente oricărui proces de maturizare În ansamblul ei, Povestea lui Harap-Alb devine un „roman de formare” cu subiect fabulos, ilustrând, de fapt, povestea destinului uman. În acest sens, tema basmului lui Ion Creangă devine, mai mult decât confruntarea convenţională dintre bine şi rău din basmul popular, procesul de maturizare a unui erou care sintetizează toate trăsăturile omului universal.

Caracterizarea personajului Mara

Mara se inscrie in categoria personajelor feminine puternice, ambitioase si volitive. Portretul fizic, prezentat la inceputul romanului sugereaza masivitate, stabilitate, fiind un factor de echilibru:“Muiere mare, spatoasa si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vint. Mara sta ziua toata sub satra, in dorul mesei de poame si de turta dulce”.

Sufletul vaduvei, cu cei doi copii, este dominat de doua pasiuni: dra-gostea pentru copii si dragostea pentru bani. Ea lupta sa asigure viitorul copiilor ei. Plina de energie neobosita, este precupeata si umbla cu satra la tir-gurile de la Rodna si Arad. Banii strinsi ii imparte in trei ciorapi: unul pentru persida, altul pentru Trica si al treilea pentru zile negre.Este o femeie chibzuita, desteapta, cu simtul practic, stie sa-si plaseze banii. Impreuna cu Hubar incepe o afacere cu paduri, apoi inchirieaza podul plutitor de pe Mures, banii obtinuti ii imprumuta cu dobinda.
Gesturile Marei, dupa felul in care pastreaza banii, se sublinieaza o zgircenie a ei:  “Cind poate sa spuna florinul ea-l saruta, apoi ramine asa, singura, cu banii intinsi pe masa, sta pe ginduri si incepe in cele din urma sa plinga.”Mara cunoaste pretul si valoarea banilor “Mai presus de bani nu e nimic decit sanatatea si voia buna. Banul are mare putere, el deschide toate usile si strica toate legile”.Pentru Mara, banii reprezinta siguranta zilei de miine, stima si apre-cierea oamenilor: ”Banul te ridica si in sufletul tau si in gindul altora.”.

Pe masura ce-i creste averea, Mara se schimba, fiind constient de noua sa pozitie in societate: vorbeste mai apasat, se cearta mai putin si se tine mai drept ca odinioara.Obtinind banii cu greu, prin efort propriu. Mara se desparte cu greu de ei. Desii isi iubeste copii, evita sa cheltuiasca bani pentru ei. Jucind rolul va-duvei sarace, Mara obtine scutire de taxe pentru Persida.Desi a strins bani multi pentru zestre persidei, dupa multa tirguieli cu a insusi ii da o suma de bani mult mai mica decit strinsese. De asemenea, nu re-nunta la bani pentru a-l scapa pe trica de armata. Originalitatea personajului consta intr-un amestec dintre sentimentul de gragoste pentru copii si ambitia de a agonisi tot mai multi bani, dar nu o dezumanizeaza, nu-i modifica sentimentele, ea este foarte calculata.
Visul ei nu se implineste, dar Mara nu dramatizeaza situatia ci se adapteaza repede, luind viata asa cum este. Astfel, nu o condamna pe fiica ei care sfidind societatea in care traieste fuge cu Nalt. Mara incearca sa o inteleaga, fiind chiar mindra de atitudinea fiicei sale: “sa-i scrii, sa nu o invinovatesc ci o pling…, eu o asteptsa vie, cind ii va fi prea greu, ca tot muumaii sunt ori ca nimeni in lumea acesta nu poate sa aiba pentru dinsa atita durere ca mine”… Desi copii o dezamagesc, convingerea ei este ca: “Tot n-are nimeni copii ca mine !”.

Figura precupetei din Rodna domina intregul roman prin forta ei, prin trasaturile si complexitatea ei. Mara este un caracer “bine determinat, o prezenta dominata de la inceputul si pina la sfirsitul romanului “.

Caracterizarea lui Iona

“Iona” de Marin Sorescu este o tragedie in patru tablouri, care face parte din trilogia“Setea muntelui de sare” aparuta in 1974. Aceasta tragedie este inteleasa ca o lupta a individului cudestinul, in incercarea de a se regasi pe sine. Opera este teatru modern, cu elemente expresioniste,elemente de teatru al absurdului si modern. Elementele expresioniste regasite in “Iona” sunt vizionarismul, revolta personajului principal, aspiratia spre absolut, dedublarea eroului, dorinta deevadare din mediul ostil, dar si predominanta metaforei, iar printre elementele de teatru al absurdului senumara tema solitudinii, finalul deschis, ironia, personajul generic, limbajul demitizant, solilocviu.Prezenta unui singur personaj si indicatiile scenice care arata un decor simplu sunt elemente de teatrumodern.
Tema operei, setea de absolute a omului modern este reliefata pe parcursul drumului sprecunoastere al personajului principal, Iona. Discursul dramatic este realizat sub forma unui monologdialogat, cu accente lirice, in care Iona se dedubleaza, jucand doua roluri, al sau si al sinelui sau. Lainceputul operei, in tabloul I, Iona doreste sa atinga absolutul, dar se lasa ispitit in drumul cautarii de totfelul de iluzii. Idealul acestuia este sa prinda pestele cel mare, iar cateodata cand nu are noroc incearcain acvariu, lucru ce sugereaza incercarea omuluui de a se multumi cu o copie infidela a idealului sau,punctand problema resemnarii. “Apa…plina de nade…frumos colorate” face aluzie la tentatiile vietii, lacapcanele amagitoare de care omul trebuie sa treaca detasat. Acest tablou reprezinta prima etapa indrumul cunoasterii pe care Iona il urmeaza, cea a inconstientului. Dupa tabloul al II lea, in care acestaincepe sa perceapa realitatea clar, Iona isi continua drumul devenind din ce in ce mai constient siincercand incontinuu sa evadeze din burtile pestilor, dar nu reuseste, ceea ce inseamna ca este limitat. Intabloul al III lea, acesta rememoreaza cateva aspecte din viata sa, ca orice om aflat in perspective mortii.Ideea de geneza este evidentiata de prezenta mamei, dar si a sotiei si copiilor. Dorind sa le scrie acestorasi neavand instrumentele necesare scrisului, Iona recurge la un gest unic si isi taie cu cutitul o bucata depiele din podul palmei stangi si scrie apoi cu sange. Aceasta scena se petrece in mod firesc pentru Iona,lucru ce arata ca s-a depersonalizat si e doar constiinta. Tabloul al IV lea reprezinta etapa finala indrumul cunoasterii, anume vizionarismul. Iona incepe sa-si revada viata si isi reaminteste idealurilesale. El de defintii principalelor elemente din viata sa, bunicii, parintii, scoala, masa, soarele si viata pecare o descrie ca fiind “ dracia aceea frumoasa si nenorocita si minunata si caraghioasa formata din ani,pe care am trait-o eu”. In final, Iona apeleaza la o solutie eroica, inteleasa eronat ca sinucidere, fiindultima varianta ramasa in raport cu actele la care acea acces in acest univers limitat, aceea de spintecarea propriei burti. Daca pana acum a spintecat burtile pestilor, mergand spre exterior si a esuat, Iona adecis sa isi spintece propria burta si sa se orienteze spre interior, pentru a-si regasi alter-ego-ul. Acestgest este o incercare de eliberare, de negare a tot ceea ce este material, spunandu-si “Razbim noi cumvala lumina”.

Tema tragediei “Iona” este strigatul tragic al omului singur care face eforturi disperatepentru a-si regasi identitatea. Este o drama a omului modern, ce consta in neputinta de a inainta pedrumul libertatii, neputinta atingerii absolutului.

Titlul cuprinde numele protagonistului, Iona, care e traduce in ebraica ca porumbel,avand conotatia libertatii. De asemenea, titlul trimite la mitul biblic al proorocului Iona, care estepedepsit de Dumnezeu fiind inghitit de un chit, dar eliberat dupa trei zile. Destinul personajului dintragedie este diferit, el fiind prizonier fara scapare.
Personajul principal si eponim, Iona este imaginea generica a omului modern.Modalitatile de caracterizare din care reies principalele lui trasaturi sunt cea directa si indirecta. Prin caracterizarea directa se realizeaza o schita a portretului fizic, fiind mentionata doar “barba lunga siascutita”, iar din didascalii se contureaza portretul moral, acesta fiind “nepasator”, ‘curios”, “melancolic’, “meditativ”, “nehotarat”, “trist”, “ironic”, “zambitor” si in final “iluminat”. Caracterizarea indirecta reiese din vorbele si faptele lui. Iona este rational, profund in gandire, reflectand asupraprogresului, sortii, vietii, intelepciunii, si nerabdarii in fata destinului.

Conflictul in opera dramatica “Iona” este unul interior, reprezentat de drama existentialaa protagonistului. El cauta permanent sa comunice cu sine, sugerand ideea de solidaritate umana. Ionaeste genul de om capabil sa se instaleze firesc in anormalitate si sa caute solutii. Statutul social alpersonajului este acela de pescar, care traieste incercand sa caute un orizont de lumina, intrand dintr-unchit in altul, aratand statutul sau moral, acela de om optimist care nu renunta la idealurile sale. In ceea cepriveste statutul psihologic, urmarind calatoria eroului, observam sentimentele lui si miscarile sufletesti,ajungand de la inconstienta la luciditate, constiinta si in final vizionarism.
In opinia mea, opera “Iona” prezinta omul modern care se descopera pe parcursul vietii, fiind unsimbol al cunoasterii absolute. De asemenea, experienta sa se reduce la tema libertatii in stransa legaturacu cea a sperantei. Iona incearca sa se elibereze si sa se departeze de societatea, care isi vede doar propriile interese.

StudentBlog theme is brought to you by Quasargaming.com online slot games such as Plenty on twenty, Fruits and sevens and Columbus deluxe.