XII -> Istorie -> TEMA 3: Statul Român modern de la proiect politic la România Mare -> Cucerirea independenței de stat
După 1859 statul român s-a afirmat ca subiect în relațiile internaționale prin încheierea unor convenții comerciale, telegrafice și de extrădare cu alte state. Cea mai importantă dintre acestea a fost convenția comercială semnată cu Austro-Ungaria în 1875. Întreagă societate românească își dorea independența, dar în timp ce conservatorii preferau calea diplomatică, liberalii preferau calea militară. Chiar domnitorul Carol I a intenționat să proclame independența în 1879.
Contextul favorabil proclamării Independenteii a fost reprezentat de redeschiderea problemei orientale. Astfel în 1875 se declanșează revolte antiotomane în Basnio și Herțegovina iar 1876 Șerbia, Bulgaria și Muntenegru declara război. Romania își vă proclama neutralitatea iar Rusia va decide să sprijine acțiunile antiotomane și vă reuși să obțină neutralitatea Austro-Ungariei.
La 4 aprilie 1877 se semnează la București de către Mihail Kogălniceanu și consiliul Rusiei, D Stuart, o convenție ce reglementa tranzitul trupelor rusești pe teritoriul României. Convenția prevede că Rusia se angajează să respecte integritatea teritorială a României, să urmeze un traseu fix, citând Bucurestiul șiș a suporte cheltuielie necesare.
Turcii vor bombarda localitățile din nordul Dunării iar că urmare a acestui fapt România declară război Imperiului Otoman. La 9 mai 1875, în urma interpalarii deputatului Nicobe Fleva, Mihail Kogălniceanu, va rosti în Camera Deputaților, Declarația de Independența.
În urma ajutorului cerut de marele duce Nicolae, armata română condusă de Carol I, se va implica în război și vă purta lupte la Plevna, Vidin, Smaradan, Belgrad, Războiul de independența a avut un caracter national și popular ( au participat romani din teritorile aflate sub ocupație străină. În aceste teritorii s-au organizat acțiuni de colectare de fonduri, medicamente, alimente, etc. și a fost susținut de întreagă societate românească.
Eroismul armatei române a fost apreciat de presa europeană precum și de Rusia ce-l va decora pe Carol I de doua ori. Războiul s-a încheiat prin tratatele de pace semnate în februarie în 1878 la San Ștefan și iulie 1878 la Berlin . Ambele tratate recunosc independența României , cel de la Berlin impunând însă următoarele condiții:
♦ modificarea articolului 7 din Constituție;
♦ răscumpărarea falimentului afacerii Strousborg;
♦ cedarea către Rusia a sudului Basarabei, România primind în schimb Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor;
Independența a fost recunoscută astfel în 1878 de Rusia și Austro-Ungaria, în 1879 de Italia și în 1880 de Franța, Anglia și Germania.
♦ încetează plata tributului;
♦ posibilitatea de a duce o politică eternă proprie, unul dintre cele mai importante acte de politică eternă fiind aducerea României în 1883 la Războaiele Centrale;
♦ se consolidează principalele instituții ale statului : Parlament, Guvern, Monarhie;
♦ modificarea articolului 7 din Constituția în 1879;