Tema și viziunea despre lume

Ion Luca Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional creator de personaje. Comediile sale:, O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida fata Cu reacţiunea”; ilustrează un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, impostura, ridicol şi prostie.

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” este a treia dintre cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Tema comediei este demascarea prostiei umane şi a imoralităţii publice şi private, dezvăluirea împletirii de interese dintre două grupări politice locale ale partidului de guvernământ, într-un oraş de provincie, capitala unui judeţ de munte. Autorul critică minciuna vieţii politice, minciuna activităţii electorale de la sfârşitul secolul XIX. Conţinutul operei are un puternic caracter social, dar şi de viaţă familială.

Nimeni nu se sinchiseşte de nimic, imoralitatea e suverană peste tot, la toate nivelele, în oraş, în case pretenţioase, la moşieri şi la burghezi.

Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul între aparenţă şi esenţa. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia şi diferite tipuri de comic. Încadrându-se În categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omeneşti piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc.

Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţa. Pretinsa lupta pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin luptă de culise, având ca instrument al şantajului politic „O scrisoare pierdută” — pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indiancă atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu acelaşi efect).

Piesa este structurata în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe scene. Personajele piesei, numite de către autor „persoane”, sunt menţionate cu numele şi statutul social pe care îl are fiecare în cadrul comediei.

Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizata de către autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat la sfârşitul secolului al XIX-lea: „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”. Relaţiile temporale sunt în cea mai mare parte cronologice, cu excepţia unor situaţii în care perspectiva temporală este discontinua, remarcându-se alternanta temporală a întâmplărilor, prin flashback. Acţiunea scoate în relief circumstanţele în care două tabere politice se duşmănesc, se insultă, iar la final se conciliază. Nouă personaje arată că autorul pune preţ pe personajele tipice, tipurile memorabile.

Actul I începe cu o scenă expozitivă în care se anunţă pierderea unei scrisori de dragoste, în jurul căreia se va petrece întreaga acţiune. Punctul culminant al acestei scene, îl constituie vestea că Nae Caţavencu nu vrea să restituie scrisoarea decât în schimbul asigurării că va fi numit candidat pentru un loc de deputat, şi apariţia lui Zaharia Trahanache care anunţa că a descoperit o plastografie a lui Caţavencu.

Actul al II-lea începe cu numărătoarea voturilor posibile şi cu teamă lui Farfuridi şi Brânzovenescu că vor fi trădaţi. O scenă importantă este reprezentată de întâlnirea prefectului cu posesorul scrisorii, o scenă tipică şi de nuanţe caracterologice memorabil prinse, gradat redate, în care vedem tehnica şantajului şi a schimbului.

Actul al III-lea cuprinde două părţi, dominate de discursul agramat de beţia de cuvinte, al lui farfuridi şi de discursul categoric demagogic al lui caţavencu până la punctul culminant când se pronunţă numele candidatului propus de centru, după care urmează vacarmul şi bătaia.

Actul al IV-lea aduce înfrângerea lui caţavencu şi alegerea senilului Agamiţă Dandanache, adevărat maestru al şantajului, de vreme ce cu o scrisoare bine păstrată îşi poate asigura alegerea perpetua. Salvat de consecinţele unei plastografii, caţavencu accepta ce i-a ordonat Zoe şi conduce manifestaţia în cinstea noului ales.

Atmosfera destinsă la final reface starea iniţială a personajelor, fără nicio modificarea a statutului lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele acţionează stereotip, simplist, ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească, fără a evolua pe parcursul acţiunii, fără a suferi transformări psihologice., O scrisoare pierdută” cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca străbătută de caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt în acelaşi timp procedee de realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situaţie, de limbaj etc.

Comicul e realizat prin contrast, prin afişarea gesturilor şi atitudinilor, prin vorbire în cea mai mare parte (incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertenţe, automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin numele personajelor etc.). În personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrată toată prostia şi corupţia societăţii trecute şi a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, laşitate, perfidie, lăcomie, şantaj, umilire, servilism, imoralitate publică şi intimă, dar mai multă prostie decât toate. În comediile lui Caragiale, principală modalitate de caracterizare a personajelor şi de construire a situaţiilor în care sunt puse acestea îl constituie comicul.

Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative, stârnind râsul cu scop moralizator, deoarece nimic nu îndreaptă mai bine defectele emane decât râsul. Autorul creează tipologii de personaje, dominate de trăsături morale negative. Personajele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică, având o trăsătură dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături: tipul încornoratului (Trahanache), tipul primului amorez (Tipătescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al demagogului (Caţavencu), tipul cetăţeanului, tipul servitorului (Pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul ticălos (Dandanache).

Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustrează în mod special rolul educativ, formator pe care scriitorii îl atribuie artei, în general, şi literaturii, în particular. Moravurile satirizate în opera, O scrisoare pierdută” sunt: adulterul, servilismul, prostia, corupţia, incultura, infatuare. Demagogia şi corupţia sunt întâlnite la nivelul întregii societăţi şi la nivelul clasei politice inclusiv al marii burghezii.

Comedia „O scrisoare pierdută” aparţine genului dramatic şi are ca moduri de expunere dialogul şi monologul. Caracterizarea personajelor se face atât în mod indirect prin vorbele, faptele şi gândurile personajelor ori direct de către celelalte personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse în didascalii, că indicaţii scenice prin care autorul îşi „mişcă” personajele, le dă viaţă.

În concluzie, comedia de moravuri „O scrisoare pierdută" exprima vocaţia de scriitor realist a lui Caragiale, nu numai prin spiritul de observaţie acut şi prin luciditatea cu care scrutează lumea, ci şi prin preocuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizată prin tehnica acumulării detaliilor, sunt trăsături esenţiale ale acestei capodopere. Personajele tipologice sunt supuse ridiculizării, pentru că râsul a fost întotdeauna considerat un mijloc de ameliorare a moravurilor, atitudine prin care scriitorul atinge dezideratul educativ al artei.