RaduMartin/ iunie 3, 2018/ Iona/ 0 comments

Caracterizare de personaj

Subintitulată „tragedie în patru tablouri”, piesa „Iona” scrisă de Marin Sorescu este inclusă în trilogia dramatică „Setea muntelui de sare” alături de „Paradiserul” și „Matca”. „Iona” aparține teatrului modern fiind o parabolă dramatică, o meditație asupra condiției omului modern. Piesa nu respectă normele clasice, tragedia ilustrând lupta individului cu destinul, dorința de regăsire a sinelui, definirea. Aparținând teatrului metaforic, „Iona” este o reflecție asupra existenței, asupra condiției omului modern confruntat cu singurătatea un monolog dialogat(solilocviu) care cultivă alegoria și metafora. Sensul alegoric al parabolei este cuprins în mărturisirea scriitorului: „Iona sunt eu. Iona este omul în condiția lui umană, în fața vieții și a morții”. Teatrul modern presupune eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale, preferința pentru teatrul-parabola și teatrul absurdului, alăturarea comicului și tragicului, inserția liricului, valorificarea miturilor, personajul idee, lipsa conflictului sau a temporalității.

Tema piesei este singurătatea („…am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”). Acesteia i se adaugă căutarea sinelui, revolta în fața destinului, lipsa comunicării sociale („Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și-și răspunde…”).

Titlul trimite la mitul biblic valorificat, mitul lui Iona, proroc al Vechiului Testament trimis să provăduiască Evanghelia în cetatea Nivive. Iona fuge pe o corabie dar Dumnezeu trimite o furtuna pe mare. Iona este aruncat în valuri ți înghițit de un chit(balena). După trei zile de pocăință, el este eliberat din burta peștelui.

Iona parcurge avatarurile devenirii, o experiența complexă spre luciditate în căutarea libertății și a idealului în provocarea destinului. El este insul captiv într-un labirint, cercurile concentrice sunt limitele într-o luptă pentru supraviețuire. Ființa are o dubla identitate, vânător și vânat, victima și călăul, omul în lupta cu jocul irațional al destinului. Parabola dramatică prezintă insul ca prizonier al condiției sale pentru care viata este un sir de capcane, o succesiune de lumi închise, un spațiu sufocant. Personajul este o metafora, un simbol, o idee. Eroul sonescian se inițiază în moarte nu în viață.

Toate experiențele sale au o valoare simbolică: este pescar- ocupație ancestrala, vede existența ca joc, înfruntă fața nevăzută a lumii în burta peștelui. Drumul printre meandrele existentei este redat prin motivul labirintului. Asa se nasc meditațiile despre viata, moarte, oameni prezentate glumeț, aforistic sau dispreț.

Cu fiecare balena spintecata, Iona „se naște” din nou, ascede spre un alt nivel de cunoaștere. Încercând sa meargă până la capăt, personajul încheie tragic călătoria în labirint. Tragicul nu este doar de moartea sa ci și de faptul ca trăiește experiența fără voia sa, singurul gest liber este cel al sinuciderii. Metafora luminii sfidează destinul fatal. Singurătatea, lupta unor sensuri, imposibilitatea de comunicare sunt semnele tragicului contemporan.

Iona reprezinta condiția umana, personaj singular, eponim (da titlu), simbolic. Personajul este caracterizat direct prin intervențiile autorului și indirect prin replici, limbaj, gesturi, acțiuni.

Măreția personajului consta în gestul său final: spintecându-și abdomenul, așa cum făcuse cu burțile peștilor, Iona se contopește cu Universul. Acesta ar putea fi sensul ultimei replici: „Răzbim noi cumva la lumină”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*