RaduMartin/ mai 31, 2018/ Luceafarul/ 0 comments

Luceafărul

<script type=’text/javascript’ src=’//app.profitshare.ro/ai/4422598′></script>

Romantismul este o mișcare literară și artistică apărută in Europa la începutul secolului al XIX-lea. A luat naștere in Anglia, s-a extins in Germania si Franța apoi in întreaga Europa.

Poemul „Luceafărul” scris de Mihai Eminescu a fost publicat in 1883, in revista „Convorbiri literare” fiind un poem romantic pe tema condiției omului de geniu si o meditație filosofică asupra condiției umane.

Tema poemului o reprezintă destinul omului de geniu preluat de la Schopenhauer.

Titlul este numele celei mai strălucitoare stele, poemul realizând o fuziune între două mituri unul românesc legat de cunoscuta stea a păstorilor si unul grecesc. În mitologia românească luceafărul este steaua ocrotitoare a ciobanilor români si totodată, denumirea planetei Venus. Numele luceafărului provine din latinescul „Lucifer” care înseamnă „cel ce lucește”. În termeni alegorici, luceafărul este genul nemuritor, purtător de lumină solitary si neînțeles de omul comun.

Poemul este alcătuit din 98 de catrene, structurat în patru tablouri. Primul tablou cuprinde idila dintre fata de împărat si Luceafăr si reunește planurile universal-cosmic si uman terestru. Spațiul este de poveste „A fost odată”, iar timpul este istoric” A fost ca niciodată”. În acest tablou se deosebesc o serie de motive printre care se enumeră : motivul lumii, al castelului, stelelor, al nopții marea, visul, somnul, oglinda.

Luceafărul de seară se îndrăgostește de o „preafrumoasă fată”de împărat. Fata la rândul ei este cuprinsă de același sentiment. Portretul fetei de împărat este conturat in primele strofe. Întruchipează idealul de femeie „preafrumoasă” si este comparată cu stelele si cu Fecioara. În concepția fetei, Luceafărul este un suflet iar pentru chemarea lui este nevoie de o formulă magică de un descântec „Cobori in jos, Luceafăr blând „. Întrucât cei doi fac parte din lumi diferite, spațial acestora de comunicare este somnul si visul, metamorfozarea Luceafărului se împlinește prin intermediul oglinzii si a apei. Ființele supranaturale au posibilitatea de a sd metamorfoza, astfel, întocmai ca într-un asm. Luceafărul la chemarea fetei de împărat se aruncă in mare si se preschimbă într-un tânăr cu părul de aur, ochi scânteietori, cu o cunună de trestii si se arată fetei ca un înger, ca un zeu. Luceafărul are ca părinți cerul si marea „Iar cerul este tatăl meu / si mumă îmi e marea”. Peste câteva nopți, cheamă din nou Luceafărul. Acum vine înveșmântat in negru si purtând pe șuvițele negre o coroană ce arfe. Înfățișarea este acum demonică, pentru că s-a născut din noapte. Luceafărul îi oferă cerul si cununi din stele dar aceasta îl respinge. Fata fiind incapabilă sa iasă din condiția ei si să conviețuiască împreună cu luceafărul, aceasta îi cere să devină muritor ca ea. Luceafărul răspunde afirmativ reieșind sacrificial suprem pe care este gata să îl facă.

Tablou al 2-lea se desfășoară in plan terestru și prezintă idila dintre Cătălin si Cătălina, idila care simbolizează repeziciunea cu care se stabilește legătura sentimentală între reprezentanții lumii inferioare. Încă din primul tablou fata de împărat manifestă o reținere față de Luceafăr întrucât nu-l înțelege „Deși vorbești pe înțeles/Eu nu te pot pricepe „. Cătălina la început este retrasă, mai reținută si îi mărturisește băiatului dragostea pe care i-o poartă luceafărului. Cătălin, stabilind depărtarea uriașă de Luceafăr :”Și guraliv si nimic, Te-ai potrivit cu mine” Cătălina găsește remedial :”Hai și-om fugi in lume” și astfel Cătălina v-a pierde visul cu luceferi.

Tabloul al 3-lea al poemului prezintă călătoria Luceafărului spre Demiurg. Face o călătorie de cunoaștere și autocunoaștere, la începutul lumii, la origini. Demiurgul întruchipează creatorul absolut, este cel care cunoaște numele luceafărului. În discuția dintre cei doi se observă un limbaj
familiar ca între părinte și fiu. In dialogul cu Demiurgul, acesta îi oferă alte soluții in schimbul morții. Luceafărul este numit Hyperion si ca ultim argument, Demiurgul îl îndeamnă sa privească spre pământ să vadă ce-l așteaptă.

Tabloul 4-lea cuprinde planul terestru dar si cel cosmic. Hyperion devenit din nou Luceafăr se întoarce din nou pe cer și își revarsă din nou razele asupra pământului. În finalul poemului, Luceafărul dezamăgit de imposibilitatea fetei de a-și depăși condiția o numește acum pe „preafrumoasa” fată de împărat „chip de lut”.

Prin ilustrarea iluziei geniului si armonizarea acestuia cu celelalte teme si motive romantic fundamentale, prin atitudinile romantice, prin elemente de imaginar poetic, Luceafărul este o sinteză a operei poetice eminesciene aparținând romantismului si surprinzând simbolurile atât ale eternității, cât si ale vieții.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*