RaduMartin/ mai 27, 2018/ Ion/ 0 comments

Caracterizare de personaj Ion

Personajul Ion este unul de referință literară română, concentrând tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.

Încă de la începutul romanului, la hora satului se evidențează dintre jucători, feciorul lui Alexandru Pop Glanetasul, Ion, urmărind-o pe Ana cu privire stranie, „parcă nedumerire si un viclesug neprefăcut”, apoi o vede pe Florica „mai frumoasă ca oricând (…) fata văduvei lui Maxim Oprea”. Deșii îi era dragă Florica, Ion este conștient că „Ana avea locuri și case si vite multe”. Conflictul interior care marca destinul flăcăului este vizibil încă de la începutul romanului. „Iute și harnic ca mă-sa”, chipeș, voinic dar sărac, Ion simte dureros prăpastia dintre el și „bocotanii” satului Vasile Baciu. Când acesta îi zice „fleandura, sarantoc, hot si talhar”. Ion se simte biciuit, nu suportă ocara și reacționează violent. De la început Ion este sfâșiat de două forțe, glasul pământului și glasul iubirii, căzând victima acestor două patimi.

Patima pentru pământ îl macină pentru că „pământul îi este drag ca ochii din cap”. Toata ființa lui este mistuită de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult”, deoarece „iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil (…) de pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mama”. Fiind dominat de dorința de a fi respectat în sat, stăpânit de o dorință năvalnică, un temperament controlat de instincte primare, hotărât și perseverent în atingerea scopului, dar și viclean, Ion își urzește cu meticulozitate și pricepere planul seducerii Anei. Așadar, setea de pământ este trăsătura dominantă a personalității sale, făcând din el un personaj memorabil prin aceea că întreaga sa energie este canalizată îdeplinirii scopului de a avea pământ: „glasul pământului pătrundea năvalnic în suflet flăcăului ca o chemare, copleșindu-l. Se simte mic și slab cât un vierme pe care-l calci în picioare. „Altă data, Ion exclama împătimit: „cât pământ, Doamne”.

După ce o lasă însărcinată pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distantă, clinica, refuză să vorbească cu ea și-i spune să-l trimită pe taică-său să discute. Când tratează problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este „semet si cu nasul in vânt”, sfidător, conștient ca deține controlul absolut asupra situației și că-l poate sili să-i dea pământul la care atâta râvnise, astfel în urma comportamentului său, Ion fiind caracterizat indirect. Când s-a însurat cu Ana, Ion s-a însurat, de fapt, cu pământurile ei, soția devenind o povară jalnica și incomoda. Capitolul „Nunta” il surprinde pe Ion între cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai întai „ce-ar fi oare dacă aș lua pe Florica și am fugi amândoi in lume să scap de urâtania asta”, ca apoi, în clipa imediat urmatoare să gândească în sine cu dispreț „și să rămân tot calic pentru o muiere…”.

Trăirile lui Ion în lupta pentru a intra în posesia pământurilor lui Vsile Baciu sunt cele diverse: de la brutalitate, violenţă, la prefăcătorie şi încântare, astfel el fiind caracterizat indirect.

Odată satifăcută patima pentru pământ, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorât de către George, care îi prinde pe cei doi în flagrant. Astfel personajul este drastic pedepsit de autor, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morala, răspunzator de viaţa Anei şi al copilului lor, tulburând liniştea unui cămin, a unei întregi colectivităţi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*