RaduMartin/ mai 18, 2018/ Povestea lui Harap-Alb/ 0 comments

Tema și viziunea despre lume Harap-Alb

Perioada de dupa 1860, de după mișcarea literară pașoptista, poarta denumirea de Epoca Marilor Clasici, denumire ce face referire la faptul ca cele patru nume ale epocii, M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Caragiale si I. Slavici, devin niste modele ale literaturii. Din punct de vedere cultural, Epoca Marilor Clasici este una din perioadele cele mai fructuoase ale societatii romanesti datorita faptului ca s-a desfaurat pe fondul unor puternici transformari social-politice.

In ceea ce-l priveste pe clasicul Ion Creanga, se poate spune ca acest scriitor reimprospateaza in opera sa credintele, datinile, obiceiurile, traditiile si graiul moldovenesc, morala si filozofia populara. Scrierile sale, restranse ca numar, denota sanatate, echilibru, limpezime, realism si jovialitate datorita spontaneitatii si naturaletii cu care autorul lor priveste viata. Operei sale capitale, “Amintiri din copilarie”. I se adauga basmele culte, care proiecteaza in fabulous lumea taraneasca apropiata de sufletul sau intr-o maniera originala de exprimare.

Basmul cult este o specie a genului epic, in proza, cu numeroase personaje ridicate la rangul de simbol, in care se prezinta confruntarea dintre bine si rau, solutionata, de regula, printr-un final fericit. Elementul fabulos, supranatural este acceptat, prin consecinte, ca apartinand sferei firescului, indicii spatiali si temporari sunt vagi, generalizand intamplarile relatate, iar actiunea urmareste o schema prestabilita.

Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” este publicat in revista “Convorbiri literare” la data de 1 august 1877 si respecta in linii mari, structura populara a specie literare epice. Pe langa structura, tema si motive, relatii temporale si spatiale, formule specifice, cifre magice, ce respecta forma populara, cea culta consta in reorganizarea elementelor populare sau completarea lor de catre un prozator cunoscut si consacrat, care imprima textului stilul personal de relatare. Astfel eroul este un Fat-Frumos atipic ce parcurge o calatorie initiatica pe parcursul careia dobandeste anumite trasaturi, este present personajul mobil (fata Imparatului Rosu) iar limbajul artistic este plin de proverb si fraze rimate sustinand umorul si oralitatea ca si caracteristica particulara.

Titlul basmului enunta atat specia litearara, povestea, cat si numele protagonistului purtat de-a lungul propriei formari. Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaste trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si neinitiat, dar curajos si preocupat de a-si ajuta propria familie, Harap-Alb, ucenic al Spanului, parcurgand drumul initierii, Imparatul, initiatul capabil de a conduce imparatia unchiului sau si de a-si intemeia o familie cu aleasa inimei sale. Cea mai mare parte a basmului este dedicta celei de-a doua ipostaze. El este numit de catre formatorul sau, antagonistul, printr-o sintagma oximoronica, “Harap-Alb”; substantivul comun “harap” desemneaza o persoana cu pielea si parul de culoare neagra, sluga, sclav si se afla in contradictie cu epitetul chromatic “alb”. Fiul craiului devine astfel sluga atipica a Spanului.

Tema basmului are sursa folclorica, prezentand confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul acestei confruntari, soldate cu victoria binelui, ca in majoritatea basmelor, eroul central isi formeaza personalitatea, ceea ce confera substanta epica scrierii conferindu-i caracterul de bildungsroman, tradand descendenta culta.

Motivele prezente in basm sunt de facture populara: imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, calatoria, probele, obiectele magice, cifrele magice.

Viziunea despre lume, in orice basm, fie el popular sau cult, este una fabuloasa, deoarece sunt prezente multe intamplari supranaturale, savarsite de personaje cu insusiri iesite din comun, si astfel lumea basmului devine “o oglindire a vietii in moduri fabuloase”. (G Calinescu, “Estetica basmului”)

Actiunea este relatata la persoana a III-a, de catre un narator a carei perspectiva narativa obiectiva este completata de multiple comentarii subiective, fapt marcat la nivelul textului de intrebuintarea dativului etic “calul mi ti-l infasca cu dintii de cap pe Span”.

Constructia subiectului urmeaza o schema simpla. Cei doi frati, Craiul si Verde-Imparat, conduc fiecare cate o imparatie la doua capete ale lumii, foarte indepartat unul de celalalt. Neavand descendenti masculini, Verde-Imparat ii scrie fratelui sau sa-I trimita pe unul dintre fii ca sa-l urmeze la tron. Proba curajului il desemneaza pe fiul cel mic drept capabil a intreprinde calatoria catre tinuturile unchiului sau, ajutat fiind de sfaturile Sfintei Duminici. Nevoit sa se abata de la sfatul parintesc, tocmindu-l pe Span drept calauza, reuseste sa treaca, dupa numeroase peripetii, de multiplele probe ale formarii sale. Astfel, cu istetime, bunatate, curaj si mult ajutor, Hrap-Alb trece setul de trei probe initiatice: aducerea salatilor din Gradina Ursului, a nestematelor ce decorau pielea unui cerb fermecat si petirea, in numele stapanului, a fetei Imparatului Rosu. Cele cinci personaje miraculoase, Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila il ajuta in petirea fetei de imparat dovedindu-I lui Harap-Alb sprijinul in momente dificile. Ajunsi la curtea Imparatului-Verde, fata lui Rosu Imparat refuza casatoria cu Spanul, iar acesta demascat, incearca sa se razbune taindu-i capul lui Harap-Alb, care este salvat cu ajutorul smicelelor de mar dulce, al apei vii si al apei moarte. Astfel eroul invinge moartea, isi dobandeste identitatea initiala si se casatoreste cu fata de imparat, de care s-a indragostit, mostenind imparatia.

Incipitul basmului este o formula initiala “Amu cica era odata” si are rolul de a introduce cititorul in lumea miraculoasa fiind in stransa legatura cu finalul costruit tot ca o formula specifica “Si a tinu veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda” cu rol in trecerea de la universul fictional imaginat de autor la realitatea cotidiana a fiecarui cititor.

Originalitatea lui Creanga, viziunea sa despre lume, este determinata de următoarele elemente: specificul naratiunii, specificul fantasticului, nota comica si oralitatea stilului.

Specificul fantasticului este dat de faptul ca in “Povestea lui Harap-Alb”, fuziunea dintre real si imaginar atinge desavarsirea.

Elementul fantastic intervine in episodul cu salatele, Sfanta Duminica face unele preparate magice cu care Harap-Alb sa il adoarma pe urs. Ea nu crede insa numai in efectul somnoroasei si il sfatuieste pe Harap-Alb sa ia si pielea ursului data de tatal sau.

In al doilea episod, asistam la o sporire a fantasticului, deoarece Sfanta Duminica apeleaza la darurile de solomonareasa: folosind obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot, Sfanta Duminica are in vedere un transfer de incarcatura magica. Dificila nu este rapunerea cerbului, ci contracararea emotiei magice a fiintei lui muribunde. Gerila, Ochila si ceilalti tovarasi, si ei personaje fantastice, Adera la o tipologie fabulos-mitica: sugerand sfera cunoasterii limitate, ei sunt gigantici, reprezinta expresia alegorica a unor impulsuri. In cazul schitelor de portret ale celor cinci, punctul de sprijin il constituie trimiterea la fiinta umana: “dihanie de om”, element ce tine de realism.

Incheindu-se sirul incercarilor initiatice, calul nazdravan are dreptul de a interveni, extirpand raul.

Umorul are urmatoarele surse: jocul de logica in care prima propozitie este contrazisa de cea imediat urmatoare “Ba Gerila se intindea de caldura, de-i treceau genunchele de gura”, expresii pleonastice “Stapanu-tau ca stapanu-tau; ce ti-a face el, asta-I deosebit de basca”, enumerari hilare “Ochila, frate cu Orbila”, caracterizarea ironica a lui Ochila, deformarea in scopuri satirice a profesiei clericale, parafrazarea unor citate din Biblie, raportarea la animale a viciilor umane “Gerila clantaneste…ca un cocostarc” precum si imperecheri fonetice hilare “mangositilor si farfasitilor”. Proverbele si zicatorile hazlii “Apara-ma de gaini, ca de caini ma apar singur” dar si expresiile hazlii “Sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri” au si ele o contributie insemnata la realizarea umorului.

Oralitatea deriva din urmatoarele elemente: expresii bipice “ce-mi pasa mie?”, proverb “Nu-i fapta fara plata”, interjectii “teleap-teleap”, zicatori rimate “La placinte inainte\La razboi inapoi”, locutiuni “sa-mi incerc norocul”.

In opinia mea, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, in care miraculosul si fantastical sunt estompate, in favoarea verosimilitatii. Astfel discursul literar ilustreaza viziunea autorului despre lume, una fabuloasa dar apropiata realitatii, fiind prezentata cu o pronuntata nota de originalitate manifestata prin umanizarea fantasticului, atat in privinta actiunii, cat si a unei viziuni comice celei fabuloase si prin oralitate.

In concluzie, prin Harap-Alb autorul evidentiaza destinul unui personaj care, desi nu are puteri supranaturale, izbuteste sa parcurga drumul initiatic. El devine imparat “iubit”, “slavit” si “puternic”, implinind astfel profetiile Sfintei Duminici.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*